Răspunsuri duhovniceşti: „Ne rugăm atunci când ceea ce spunem simţim“

Un articol de: Arhimandritul Teofil Părăian - 06 Martie 2009

De ce trebuie să citim rugăciunile? Nu ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre, aşa cum sunt ele?

Încercaţi să vorbiţi cu Dumnezeu cu gândurile voastre şi o să vedeţi că nu le veţi putea ridica la măsurile la care sunt rugăciunile pe care le citim. În ce măsură mă pot identifica cu nişte rugăciuni care au fost compuse de alţii? În măsura în care câştigi şi tu sentimentele altora.

De exemplu, „Domnul este păstorul meu“ - Psalmul 22 - socotesc că e o rugăciune pe care parcă aş fi făcut-o eu. Sunt altele cu care nu mă potrivesc foarte bine, dar, în orice caz, noi putem să ne cercetăm sentimentele şi să ni le îndreptăm, să ni le apropiem de ceea ce aduc în noi ideile respective. Evagrie Ponticul spune că rugăciunea este „vorbirea minţii cu Dumnezeu“, nu repetarea mecanică a unei formule de rugăciune. Când recităm rugăciuni nu ne rugăm, ne rugăm atunci când ceea ce spunem simţim, când ceea ce spunem ne impropriem.

Cine este în sfera recitărilor nu se roagă, ci doar spune rugăciuni, iar cel care vorbeşte cu Dumnezeu prin cuvintele rugăciunii acela se roagă. Întâi este rugăciunea cu cuvântul, rugăciunea gurii, apoi vine rugăciunea minţii, când cele ce le rostim cu gura le înţelegem şi cu mintea, rugăciunea minţii putând fi detaşată de rugăciunea gurii, fiind mai înaintată decât rugăciunea gurii; rămâne la nivelul gândului, dar la nivelul gândului prin cuvinte, pentru că rugăciunea este prin cuvinte chiar când nu spunem cuvinte cu gura, când spunem cuvinte cu gândul, cuvinte pe care le-am putea spune şi cu cuvântul vorbit. Şi există o rugăciune a inimii, care este rugăciunea deplină, rugăciunea în care nu se roagă numai gura, nu se roagă numai mintea, ci se roagă şi inima, adică omul întreg se roagă, la idei adăugând şi simţirea. Aceasta este, de fapt, rugăciunea inimii - când inima se roagă împreună cu mintea, când între inimă şi minte se face o legătură în aşa fel încât omul întreg se roagă, adăugând la idei sentimente.

Cum sporeşti în relaţia ta cu Dumnezeu prin rugăciunea din biserică şi cum sporeşti în relaţia cu Dumnezeu prin rugăciunea făcută acasă? Care este diferenţa şi echilibrul dintre ele?

Într-un fel nu este nici o diferenţă, pentru că tot rugăciune e şi acasă şi la biserică! Ceea ce faci în biserică faci organizat şi împreună cu alţii, faci într-un loc consacrat, într-un loc sfinţit anume pentru Dumnezeu. Se recomandă că atunci când e slujbă la biserică şi când poţi fi la biserică, să fii la slujbă, pentru că pentru rugăciunea particulară găseşti şi altă vreme, când nu este slujbă la biserică. Mă gândesc în special la Sfânta Liturghie. Taină rugăciunii este să te rogi în taină. Cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie. Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută.

(arhim. Teofil PĂRĂIAN, Despre rugăciune)