Răspunsuri duhovniceşti: Prin comportarea lor, creştinii trebuie să folosească sufleteşte pe cei din jur

Data: 09 Septembrie 2009

Ce simbolizează crengile de salcie, de tei, de nuc şi de busuioc care se aduc în biserică?

Crengile de salcie care se aduc de Florii şi care, după ce se stropesc cu Agheazmă, se împart pentru binecuvântarea caselor credincioşilor închipuiesc stâlpările, adică crengile de finic, cu care iudeii au întâmpinat pe Mântuitorul când a plecat din Betania şi a intrat în Ierusalim (Matei 21, 8). Crengile de tei, obişnuite mai ales în Moldova şi Transilvania, ca şi frunzele de nuc, obişnuite în Muntenia, se aduc la biserici la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, adică la Rusalii.

La Vecernia praznicului, preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, stau în genunchi pe ele, între sfintele uşi, şi citesc şapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt peste oameni. La anafură, crengile se împart, pentru binecuvântare, credincioşilor. Frunzele de tei şi cele de nuc simbolizează limbile de foc ale Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2, 3-4).

Busuiocul, plantă folosită cel mai des în biserică, mai ales la Sfânta Cruce şi la sfinţirea şi stropirea cu Agheazmă, simbolizează mulţimea darurilor Duhului Sfânt, care se revarsă peste creştini prin Botez, prin dreapta credinţă şi prin fapte bune. Busuiocul este considerat o plantă sacră, al cărui miros deosebit simbolizează mireasma şi mulţimea darurilor Sfântului Duh şi a virtuţilor creştine care trebuie să împodobească sufletele noastre.

Care sunt datoriile credincioşilor faţă de preot şi faţă de Biserică?

Credincioşii trebuie să cinstească pe preot ca pe un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, să asculte de el în cele duhovniceşti şi să-i ceară sfatul în toate problemele de credinţă şi de viaţă creştină, să ducă la el pe cei de altă credinţă, mai ales pe sectanţi, când vin pe la casele lor şi încearcă să-i rupă de Biserica Ortodoxă; să se spovedească regulat, ori de câte ori au nevoie, şi să nu se îndoiască de harul şi de viaţa preotului; să nu îl vorbească de rău, nici să-l osândeacă, nici să creadă orice despre el, nici să asculte clevetirea altora despre preotul lui Dumnezeu; să facă toate cu binecuvântarea, cu rugăciunea şi cu sfatul preotului, ştiind că orice lucru sau faptă făcută fără binecuvântarea Bisericii şi a preotului nu se sfârşeşte bine şi nu aduce folos sufletesc.

Creştinii ortodocşi sunt datori să iubească Biserica şi credinţa ortodoxă şi pe Însuşi Hristos. Să ducă viaţă curată, plăcută lui Dumnezeu, în rugăciune, în blândeţe şi milostenie, ca prin comportarea lor să slăvească pe Dumnezeu, să folosească sufleteşte pe cei din jur, să ruşineze pe sectanţi şi pe atei şi să-şi mântuiască familia. Apoi, să dea ajutor la bisericile care se repară sau se zidesc din nou şi să nu lipsească, în sărbători, de la sfintele slujbe. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în biserică)