Răspunsuri duhovniceşti: „Rugăciunea grăbită nu are rod duhovnicesc“

Ce să fac să nu mă mai grăbesc la rugăciune?

De ce ascultaţi de vrăjmaş? El este cel care vă mână: „Repede, repede...!“. Rugăciunea grăbită nu are rod duhovnicesc. Deci luaţi-vă canon voi înşivă să nu vă siliţi, ci să vă rugaţi în aşa fel încât buzele voastre să nu pronunţe nici un cuvânt pe care să nu-l priceapă mintea voastră şi să nu-l trăiescă inima voastră. Trebuie să vă aruncaţi în această luptă cu hotărâre soldăţească, şi când vrăjmaşul vă şopteşte „Să faci asta sau aceea“, voi să-i răspundeţi: „Ştiu ce voi face. N-am nevoie de tine. Pleacă de aici!“ Sufletul se hrăneşte doar cu rugăciune, însă rugăciunea voastră este superficială, nu fiinţială; de aceea, sufletul vostru rămâne nesatisfăcut, flămând. În timp ce te rogi, osteneşte-te să ţii mintea şi atenţia ta în inimă, deci în nici un alt loc. Faptul că mintea, în urma puţinului timp al rugăciunii, pleacă din inimă, pierde amintirea lui Dumnezeu şi ia seama la cele din jur, adică rătăceşte şi lâncezeşte, subconştientă faţă de rugăciune. Sufletul nu preţuieşte în fond valoarea rugăciunii şi n-o simte ca pe o nevoie, ci ca pe o datorie. Deci se sileşte să scape de aceasta cât mai repede, făcând-o la repezeală. Să te rogi cu frică de Dumnezeu, fixându-ţi atenţia la sensurile cuvintelor. Rugăciunea lui Iisus şi celelalte rugăciuni scurte nasc în inimă sentimente dumnezeieşti pe care le reţine atenţia, ele oprindu-se la amintirea Domnului. Oricum, să-ţi aminteşti că pentru desăvârşire şi mântuire nu este suficientă doar rugăciunea, ci, în paralel, şi cultivarea virtuţilor. Cu cât înaintăm în viaţa duhovnicească, adică cu cât ni se micşorează patimile şi ni se înmulţesc virtuţile, cu atât progresăm şi în rugăciune. Virtuţile de bază sunt: frica de Dumnezeu, nevinovăţia, smerenia, pocăinţa, răbdarea, iubirea. Când acestea apar, urmează toate celelalte şi, împreună cu ele, rugăciunea. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)