Răspunsuri duhovniceşti: „Trebuie să-L sâcâim pe Domnul şi pe sfinţii Lui“

Oare nu-L sâcâim pe Dumnezeu cu insistenţa în rugăciune?

Mulţi fac acest lucru: fac o metanie, două şi aşteaptă să li se dea ceea ce vor, într-o clipă. Iar dacă nu li se dă după dorinţa lor, încep să cârtească şi hulesc pronia lui Dumnezeu. Şi de aceea nu primesc nimic. Faptul acesta, să ţi se dea pe dată, înseamnă să-I comanzi lui Dumnezeu. Nu trebuie aşa, ci iată cum: „Doamne, Tu vezi că mie îmi trebuie asta şi asta, că asta şi asta mă împovărează. Ajută-mă şi rânduieşte pentru mine după voia Ta cea sfântă, nu după voia mea!“. Având această stare sufletească trebuie să vă rugaţi îndelung, nu doar o dată, ci de mai multe ori: astăzi, mâine, o săptămână, o lună, un an... Să tot strigaţi: „Doamne, izbăveşte-mă! Doamne, ajută-mă! Totuşi, nu voia mea, ci voia Ta să se facă!“. Aşa a spus Domnul în grădina Ghetsimani (Matei 26, 39) şi văduva din pilda Mântuitorului l-a sâcâit pe judecător şi a primit ceea ce a cerut. (Luca 18, 1-8). Sfinţii au următoarea vorbă: „Trebuie să-L sâcâim pe Domnul şi pe sfinţii Lui“.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăcinea)