Răspunsuri duhovniceşti: Ziua de mâine n-a promis-o Dumnezeu nimănui
Este vindecare şi mântuire pentru cel mândru şi iute din fire? Cum poate fi dobândit pentru Hristos?
Da, este vindecare şi mântuire şi pentru cel mândru, dar va trebui să trăiască într-o mare frică de Dumnezeu, că zis este cu străşnicie: „Domnul celor mândri le stă împotrivă!“ Acest păcat este cel mai urât de Dumnezeu. Este păcatul luciferic, care a adus căderea unei cete întregi de îngeri şi i-a făcut lipsiţi total de darurile lui Dumnezeu. Sunt draci nesuferiţi, urâţi, vicleni, fiinţe cu ură desăvârşită şi blestemaţi pe vecii vecilor. Aceasta este soarta tuturor celor ce se încred în puterile lor, mai presus de toţi, îngâmfaţi, nemiloşi, urâţi de semenii lor, îndrăzneşi şi fără ruşine. Dacă Dumnezeu a luat darul de la ei, vor fi din ce în ce mai mut într-o asemănare cu diavolul.
Frate, tu ştii Scriptura, că Dumnezu numai celor smeriţi le dă har, şi zici că te vei lăsa mai târziu de patima înălţării de sine, dar nu bagi de seamă că într-aceasta sufletul tău se pierde deja? Poţi să arunci un mărgăritar de mare preţ în apă, zicând că-l vei căuta mai târziu? Dar dacă nu vei putea să te smereşti cu adevărat, ca să primeşti darul mântuirii tale? Ca să scapi de mândrie, ai nevoie de rugăciune, de plâns, de părere de rău adevărată. Aceasta este un dar de sus. Dar dacă Dumnezeu nu-ţi dă aceată părere de rău? Dacă vine moartea şi nu-ţi lasă timp? „Ziua de mâine, zice Fericitul Augustin, n-a promis-o Dumnezeu nimănui; poate să ţi-o dea, poate să nu ţi-o dea!“
Lăudăroşenia, semeţia, iuţimea, care este o fiică a mândriei, dispreţul şi plăcerea să fii vestit şi grozav şi altele asemenea „toată măduva omului o pierd şi îl lasă sec“. Smeriţi-vă, iubiţi fraţi, „că altfel nu veţi putea gusta bunătăţile împărăţiei mele!“, zice Domnul Atotţiitorul. Să întrebăm pe atâtea suflete măreţe, bogate, pe toţi învăţaţii, principii şi împăraţii care deja au trecut la cele veşnice, să-i întrebăm ce le-a mai rămas acum din măreţia, desfătările şi stăpânirea lor? Toţi, frate, vor răspunde: „Nimic, nimic!“ „O, omule, zice Fecitul Augustin, tu preţuieşti ceea ce are omul aici, bagă însă de seamă la ceea ce duce cu sine! Când moare, nu ia nimic altceva cu sine decât un cadavru greu mirositor şi o haină zdrenţăroasă, care vor putrezi împreună cu el“. (Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. I)