Război și dominație

În logica omenească a lumii căzute, puterea este sinonimă cu subjugarea și cu dominația asupra celorlalți. Lupta pentru putere este o frământare continuă pentru extinderea influenței și a teritoriului, fie că vorbim despre indivizi sau despre state. Adesea, această luptă presupune folosirea unor mijloace machiavelice - mijloace inteligente, însă bazate pe necinste, înșelătorie și trădare. La nivel statal, scopul luptei pentru putere îl constituie extinderea influenței și construirea imperiului. Istoria este plină de exemple de imperii regionale care se luptă pentru putere, își ating apogeul și decad. După unii analiști, liberalismul și neoliberalismul din acești ani reprezintă, la rândul lor, tot forme imperiale sau hegemonice.

Care este primul imperiu din istorie - sau începutul construirii imperiului? Fără îndoială, este Turnul Babel. Societatea descrisă în Cartea Facerii nu reprezintă o societate liberă în care oamenii se unesc din proprie inițiativă ca să construiască un turn. În fapt, această societate reprezintă un imperiu - primul din istorie. În Antichitate, construcțiile monumentale nu erau posibile fără muncă forțată, fără sclavie.

Chiar și refuzul locuitorilor din Babel de a se împrăștia prin lume reprezintă un păcat - imediat după Potop, Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni spunându-le: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”. Așadar, Dumnezeu vede răspândirea pe fața pământului și, mai ales, diversitatea limbilor și a neamurilor drept o binecuvântare. Locuitorii din Babel refuză această diversitate și se tem de ea - și construiesc, în schimb, un imperiu al uniformității și al asupririi.

Locuitorii din Babel doreau să rămână într-un singur loc ca să își concentreze puterea. Zidurile orașului nu erau făcute să țină afară năvălitorii; ci ca să îi țină înăuntru pe sclavi. Putem deduce, de aici, că neamurile și diversitatea limbilor sunt de la Dumnezeu; în vreme ce imperiile, omogenitatea și asuprirea nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt potrivnice voinței lui Dumnezeu.

Dar de ce există războaie și cui folosesc ele? În termenii generalului prusac Philipp Gottfried von Clausewitz, războaiele reprezintă „o simplă continuare a politicii, prin alte mijloace”.

Va exista vreun moment până la sfârșitul istoriei când războaiele vor înceta? Mântuitorul Hristos ne spune că nu; ba, mai mult, războaiele sunt inevitabile în logica lumii căzute, ele „trebuie să fie” (Marcu, 13:7) și sunt un semn premergător (nu singurul) al Parusiei. Existența războaielor e îndeaproape legată de condiția căzută a omului, de asuprire, violență, de uniformizare și de construcția imperiului.

Care este singura ieșire din această logică a violenței și a asupririi? Singura ieșire o reprezintă modelul trasat de Mântuitorul Hristos, care întărește poruncile și binecuvântările lui Dumnezeu din Vechiul Testament. „Cine scoate sabia, de sabie va pieri” este un avertisment pentru toți despoții și politicienii machiavelici din istorie. „Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru” răstoarnă însăși logica tiraniei. În Împărăția lui Dumnezeu, puterea nu înseamnă dominație; puterea este sublimată în ceva mult mai înalt - în forța interioară capabilă să ducă, prin smerenie, la jertfă și la sacrificiu.