Războiul cuvintelor

Trăim vremuri de perpetuu conflict. Indiferent care ar fi motivul sau forma conflagrației ori încăierării, mărșăluim neobosiți prin tranșee, zi de zi, smulgându-ne trudit clipele din recipiente cu potențial exploziv. Nimeni nu stă deoparte, toți suntem angrenați într-un vârtej de atitudini. Luptăm, necontenit, îndârjiți, deși războiul nu ne aparține, iar câștigarea lui, de o tabără sau alta, nu ne ajută cu absolut nimic.

Ca orice tensiune modernă, și aceasta se bazează pe informația necesară adaptării unei strategii virtual biruitoare; informația menită să cimenteze poziția neclin­tit-statuară în jurul unui drapel abia inventat și obsesiv lăudat, spoit în culori prea vii pentru atâta moarte câtă se prelinge peste noi.

Odată cu șuvoiul de informație deversată pe acest câmp de luptă, gândurile capătă o formă adesea neașteptată și se aștern, cuminți, în șabloane. Iar oamenii le utilizează, cu dibăcie, pentru a-și distruge propria devenire. Totul devine mai complicat decât s-ar crede. Totul pare transpus într-o lume îndepărtată și sinistră, dincolo de orice zare senină, o lume unde vom rămâne, luptând și așteptând, până la deplina, irevocabila distrugere.

Războiul cuvintelor își extrage forța vitală din noi și ne hrănește, grijuliu, cu otrăvuri ademenitor ambalate și concentrate exact cât trebuie, în așa fel încât să nu ne fie bine...

Pășim mai departe și ne batem cu inamicii din reflex, revărsând de cele mai multe ori asupra lor toată mânia stârnită de cumplitele dureri.

Publicațiile online și offline, posturile de radio și televiziune, toate ne vorbesc despre importanța luptei care se desfășoară acum și care va fi înlocuită, nu peste mult timp, de alta, similară. Postându-se de o parte sau de alta a tranșeelor durabil săpate, ne îndeamnă să nu cedăm.

Ai noștri de acasă este posibil să nu fie ai noștri de pe câmpul de luptă.

Lupta este diferită, parcă, pentru fiecare, modificându-se și modificându-ne, concomitent, până devenim diferiți. Diferiți de alții și de noi înșine. Din tot ce am fost ne mai rămâne doar visul. Visul că mâine, poate, ne vom trezi într-o lume fără lupte, iar inamicul de ieri ne va fi din nou prietenul încercat și sincer de odinioară.

Și sper din toată inima că ne vom deștepta, curând, ca dintr-un vis cumplit. Că vom deveni, după trezire, mai chibzuiți, bucurân­du-ne, sincer, de ceea ce suntem și de ceea ce avem. „Înțelepciunea este mai de preț decât armele de luptă; dar o singură greșeală nimicește mult bine” (Ecclesiastul 9, 18). În războiul cuvintelor există doar învinși...