Reflecţie duhovnicească asupra morții premature, copilul în textul Panihidei

Textele și spațiul liturgic nu fac abstracție de prezenţa copilului în viaţa Bisericii. Sunt multe rânduieli și rugăciuni destinate integral sau parțial pruncului sau copilului în prima perioadă a vieții, pe care sfințiții slujitori le săvârșesc sub călăuzirea Duhului Sfânt. Prin Trupul tainic al Fiului (Efeseni 5, 23; Coloseni 1, 18), Dumnezeirea, Sfânta Treime, Care Însăși l-a frământat din lut pe om și i-a dăruit suflare de viață (Facere 2, 7), Își manifestă continuu iubirea adăpostitoare față de cea mai valoroasă făptură din univers, încă din prima zi a venirii acesteia pe lume și până la revenirea acasă, în Împă­ră­ția veșnică a lui Dumnezeu și a tu­turor sfinților.

O slujbă liturgică aparte, care are în centru copilul, este Rânduiala înmormântării pruncilor. Cunoscutele cuvinte ale Mântuitorului „Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceștia” (Luca 18, 16; Marcu 10, 14; Matei 19, 14) sunt un fundament principal în alcătuirea ei.

Atât intrarea, cât şi ieşirea creştinului din lume, de la prunc până la vârstnic, se fac prin rânduiala liturgică şi spaţiul sfânt al Bisericii. Astfel, putem spune că Botezul şi slujba Înmormântării sunt punctele liturgice principale care polarizează viaţa duhovnicească a creştinului pe pământ.

Conform Panihidei, una dintre cele mai profunde cărți de cult și, totodată, de meditație creștină, în lumea aceasta, copilul este un „cetă­țean al Raiului”, așa cum noi cei mari trebuie să devenim. Slujba Înmormântării pruncilor face referire la pruncia Mântuitorului Hristos. Dumnezeu Copilul este un laitmotiv al acesteia.

Când Domnul, în rânduiala Sa nepătrunsă, îngăduie chemarea oamenilor mult mai devreme în Îm­pă­răția cerurilor, aceștia, în realitate, nu sunt de plâns, întrucât sunt pre­gă­tiți, prin însăși firea lor nealterată, pentru marea întâlnire cu Mântuitorul Hristos Care, în cazul omu­lui-prunc, nu are ce judeca. Pe cât de mare pricină de întristare este moartea unui copil pentru părinți și cei dragi, pe atât de mare e bucuria pruncului plecat care moștenește odihna vieții veșnice, acesta lăsând pământul și sânul maicii sale, dar primind „Canaanul cel veșnic și sânul lui Avraam” (Panihida, EIBMO, București, 2016, p. 61).

Pe parcursul întregii slujbe, cuvinte sau expresii precum „pe nevinovatul prunc”; „pe pruncul acesta nestricat”; „pe acest prunc curat” arată limpede înțelegerea și nădejdea Bisericii cu privire la nevinovăția copiilor mici. În cazul trecerii pruncului la cele veșnice, textul Panihidei vorbește de o răsădire a acestuia „în muntele cel dumnezeiesc al veșni­ce­lor bunătăți”, fiind vorba de o reală fericire a pruncului plecat, întrucât acesta „nu a ajuns la cunoașterea dulceților [nocive] lumești” (Panihida, p. 57).

Dincolo de sublinierea intensă a nevinovăției copiilor-prunci și, prin urmare, a unei nădejdi certe de mântuire pe care Biserica o are în cazul lor, imnografia slujbei include foarte clar și registrul dramatic real al plecării premature din lumea aceasta, redându-l astfel: „Nimic nu este mai jalnic pentru o maică, nimic mai întristător pentru un tată, decât când își petrec pruncii de aici la mormânt; că înlăuntrul lor se tulbură și mare jale au inimile lor pentru prunci [...]” (Panihida, p. 59). Desigur, nu se rămâne aici, ci, în continuare, se amintește de Mântuitorul Hristos Care, răstignit și în agonie fiind, căuta la alinarea durerii Maicii Sale. Pe acest fond, în slujbă apar următoarele cuvinte adresate ca rugăciune pentru mângâierea părinților îndurerați: „[…] ușurează întristarea și durerea cumplită a credincioșilor părinți ai acestui prunc adormit, ca să slăvim puterea Ta”; „Însuţi ușu­rea­ză durerea părinților, ca un Atot­îndurat și de oameni iubitor” (Panihida, pp. 61-62).

Maica Magdalena de la Essex, un vrednic catehet cu decenii de expe­riență în formarea creștină a copiilor și a părinților acestora, vorbește în lu­crările sale cu multă înțelegere și profunzime duhovnicească inclusiv despre boala și moartea copiilor, recomandând, ca un izvor de întărire și mângâiere autentică, chiar slujba ortodoxă de înmormântare a celor mici (Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă: convorbiri, reflec­ții și alte sfaturi, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 90). În textele acestei rânduieli liturgice transpare „o imnografie plină de lumină, în care cu rafinament și de­li­catețe se descriu atât suferința pă­rin­ților, cât și fericita bucurie pentru primirea unui membru curat în trupul Bisericii celor întâi-născuți”, mai subliniază teologul grec Ioannis Foun­doulis, după cum indică diacon lect. univ. dr. Răzvan Brudiu într-o lucrare recentă și foarte folositoare, apărută sub titlul „Cu moartea pe moarte călcând. Dimensiunea liturgic-misiologică a slujbei Înmormântării” (Ed. Felicitas, Stockholm, 2019).

În slujba prohodirii sale, însuși pruncul se roagă la persoana I prezent, să fie mângâiată casa lui și, totodată, îi îndeamnă pe cei vii să nu se întristeze: „[…] nu sunt de plâns de vreme ce bucuria tuturor drepților s-a rânduit pruncilor […]” (Panihida, pp. 57, 59). La plecarea copilului-prunc din lume, tot prin rânduiala Bisericii, se înfățișează antiteza dintre durerea adulților, în general, și fericirea copilului așteptat de Însuși Dumnezeu: „Pricină de întristare s-a arătat acum despărțirea ta pentru cei ce te iubesc; dar ție adevărată pricină de bucurie și de veselie, că moștenești, pruncule, viața de veci” (Panihida, p. 60).

Spre grabnica mângâiere a pă­rin­ților, slujba Înmormântării pruncilor are inserate în cuprinsul ei tex­te sau cântări din Paraclisul Maicii Domnului, rugăciune îndeobște cunoscută și recomandată de Biserică, mai ales la întristarea sufletului, în situații dificile sau pentru preîntâmpinarea acestora.

Pe lângă mângâierea transmisă părinților și rudelor în însuși con­ți­nutul acestei slujbe speciale pentru pruncii plecați la Domnul, Părinții Bisericii întotdeauna s-au aplecat taumaturgic, în duhul paternității lor sfinte, asupra sufletelor sfâșiate de durerea morții premature a celor apropiați. De pildă, o astfel de mângâiere ne oferă Sfântul Efrem Sirul în Imnele Raiului: „Acolo căsătoria își va găsi odihna după ce s-a chinuit în durerile nașterii. Își vede acum copiii pe care i-a îngropat cu lacrimi, păscând ca niște mielușei în Rai. Ri­di­cați în ranguri, în strălucirea slavei, asemenea îngerilor fără de prihană”.

Un fragment dintr-o folositoare rugăciune către Sfânta Filofteia - co­pila ucisă de propriul ei tată -, alcă­tuită de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, sună astfel pentru mângâierea pă­rin­­ților încercați: „Te rugăm pe tine, sfântă copilă martiră, să ai milă de părinții care au pierdut pe copi­la­șii lor și să îi ajuți și să îi mângâi pe ei, împărtășind cu dragoste covâr­și­toarea lor durere. Ușurează-le cum­plita lor întristare, întărește-le cre­dința și nădejdea și mijlocește îna­intea Dumnezeului Celui viu pentru a-și vedea fiecare copilul pe care l-au îngropat cu lacrimi, ridicat în stră­lucirea slavei, asemenea îngerilor fără prihană”. (Va urma)