Regimul alimentar al bolnavilor de hepatită

Data: 10 Noiembrie 2013
În cazul celor care suferă de hepatită, regimul alimentar are un rol deosebit de important, asigurând creşterea rezistenţei generale a organismului. 
 
La început se vor administra sucuri dietetice de legume (morcov, tomate, sfeclă roşie, castraveţi, lăptucă), sucuri nefermentate din fructe (mere, portocale, lămâi, prune, struguri, căpşuni, fragi, agrişe, afine, pepeni verzi), consumate imediat după preparare şi ceaiuri medicinale îndulcite cu miere de albine.
 
Sucul de morcov se obţine prin spălarea şi mărunţirea rădăcinilor, care se dau prin maşina de tocat sau prin mixer. Se bea, dimineaţa şi după-amiaza, câte 100 ml suc proaspăt, iar restul se păstrează în frigider, timp de maximum 24 de ore. Se mai recomandă un amestec din suc de morcov (o parte), apă (două părţi) şi zahăr (4 părţi) din care se vor consuma, zilnic, câte 4-6 linguri. Cura se menţine până la ameliorarea completă a bolii.
 
La 2-3 zile după încetarea crizelor se introduc în alimentaţie produse lactate (lapte dulce şi acru, iaurt, brânză proaspătă de vaci - 250 g/zi, caş dulce, urdă, telemea desărată - 100 g/zi, smântână - două linguri/zi), margarină, untdelemn crud (40-50 g/zi) şi oţet de mere.
 
Sunt uşor suportate supele cu zdrenţe de ou, legumele verzi fierte (fasole păstăi, mazăre), ridichi rase, salate de legume (cu pătrunjel, ţelină, mărar, spanac, lobodă, morcov ras, lăptucă, castraveţi, ardei gras). Mai pot fi consumaţi cartofi fierţi sau copţi, peşte slab (păstrăv, ştiucă, lin, biban, şalău, cod), carne de vită slabă sau de pasăre (sub formă de rasol). La fel, pâine prăjită, mămăligă, chifle, tăiţei, macaroane, fulgi de ovăz, orez, ouă moi, ochiuri româneşti fierte în apă, budinci, papanaşi.
 
La desert sunt indicate fructe proaspete (mere, pere, cireşe, vişine, piersici, caise, fragi, coacăze, agrişe, afine, prune, gutui, pepeni verzi, struguri, lămâi, portocale, măsline), care măresc rezerva de glicogen a ficatului şi îi  îmbunătăţesc starea funcţională prin protejare împotriva toxinelor. Sărurile de magneziu din fructe stimulează secreţia şi evacuarea bilei în duoden. La desert se mai adaugă diferite dulciuri: şerbet, peltea, dulceaţă, prăjituri cu gem sau marmeladă, sufleuri şi compoturi.