Reglarea comportamentului alimentar al copilului pe termen lung

▲ Pe termen lung se realizează o reglare metodică a comportamentului alimentar, determinând intervalul dintre mese ▲ Reglarea se realizează prin intermediul mesagerilor umorali: concentraţia glucozei, acizi graşi liberi sau unii aminoacizi rezultaţi în urma proceselor de digestie şi absorbţie intestinală şi a metabolismului intermediar ▲ Aceşti mesageri umorali acţionează la nivelul centrilor de reglare din hipotalamus, care induc senzaţia de foame şi de saţietate ▲

O ipoteză lansată în legătură cu producerea obezităţii a fost aceea a realizării unor depozite crescute de grăsimi corporale, în condiţiile unui aport caloric normal sau scăzut, ca urmare a particularităţilor metabolice ale adipocitelor la persoanele predispuse. În urma studiilor efectuate, această ipoteză a fost invalidată. În mod normal, depunerile de grăsime se produc în: ţesutul adipos subcutanat; zonele subseroase; în ficat, în jurul rinichilor, în cord. Depunerile de lipide sunt modelate genetic, endocrin şi de aportul caloric al dietei. După naştere, există două perioade de depunere accentuată, fiziologică, a ţesutului adipos: de la naştere şi până la 18 luni, similară pentru ambele sexe şi de la 8 ani până la adolescenţă, diferenţiat, în funcţie de sex, la băieţi asociindu-se unei creşteri proporţional mai mari a ţesuturilor corporale neadipoase, iar la fete, unei creşteri relative şi absolute a grăsimilor corporale. Celulele adipoase au proprietatea de a depozita lipide. Adipocitele sunt situate în grupuri, îndeosebi în lungul vaselor sanguine. Ţesutul adipos este format din adipocite de diferite forme şi mărimi, separate prin benzi de ţesut conjunctiv. Ţesutul adipos este activ metabolic. Procesele metabolice cele mai importante sunt legate de sinteza şi de depunerea de trigliceride în ţesutul adipos, dar şi de mobilizarea acestora din depozit, sub formă de acizi graşi liberi, pentru a servi ca sursă de energie ţesuturilor periferice. Ţesutul adipos exercită următoarele roluri fiziologice, la scara întregului organism: izolare termică; rol mecanic, favorizând deplasarea ţesuturilor unul faţă de altul; depozitarea de energie sub formă concentrată, care rezultă din procesele din lipogeneză şi lipoliză, comandate de bilanţul energetic al organismului. La individul obez au fost evidenţiate următoarele categorii de modificări: depunere accentuată de trigliceride de depozit, mai marcată la nivelul ţesutului adipos subcutanat, retro şi preperitoneal; modificări numerice şi de talie ale adipocitelor care pot determina obezitatea hipertrofică (numărul adipocitelor este normal, dar talia este mult crescută). Este consecinţa acumulării în exces de trigliceride de depozit, secundară tulburării comportamentului alimentar, deci ingestie excesivă de calorii. În această situaţie, răspunsul terapeutic la restricţia calorică este mai favorabil. În obezitatea hiperplastică, care apare timpuriu (în mica copilărie) creşte numărul de adipocite, ca urmare a unui aport caloric excesiv al dietei. În obezitatea hiperplastică răspunsul la restricţia calorică este modest. Datele existente în prezent despre obezitate arată că aceasta este, în cele mai multe cazuri, legată de un aport caloric care depăşeşte necesităţile energetice ale organismului, deci este o tulburare de nutriţie.