Reguli de viețuire monahală

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 317-318

„După mutarea cu soborul său din Muntele Athos la Mănăstirea Dragomirna, starețul Paisie a rânduit, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei, Gavriil, următoarea regulă de viață călugărească:
- Nici un frate din obște să nu aibă vreun fel de avere proprie, mișcătoare și nemișcătoare. Starețul mănăstirii va avea grijă să-i dea fiecăruia cele de nevoie, după ascultarea lui;
- Fiecare frate să se silească a dobândi desăvârșita ascultare, prin părăsirea cu totul a voii, a cugetării și libertății sale;
- Starețul să cunoască bine Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți, pentru a ști cum să povățuiască pe călugări după voia lui Dumnezeu;
- Slujbele bisericești și toată pravila obștească să se respecte întocmai după tipicul Sfântului Munte Athos;
- Egumenul și toți frații sunt datori a lua parte zilnic la slujbele bisericești în rasă și camilafcă. Numai cei bolnavi sau trimiși în ascultări pot lipsi de la biserică;
- La trapeză să se servească masa după tipicul bisericesc și rânduiala Sfântului Munte. Nimănui nu-i este îngăduit să mănânce pe la chilii, de la egumen până la cel din urmă frate. Numai cei bolnavi și bătrâni pot primi mâncare la chilie;
- La chilii, frații sunt datori, mai mult decât orice altă nevoință, să practice rugăciunea lui Iisus. Apoi să cânte psalmi, să citească Sfânta Scriptură și cărțile Sfinților Părinți. Nimeni să nu stea fără de ocupație în chilie. Iar de ieșirea deasă din chilie și de starea de vorbă cu alții să fugă ca de otravă;
- Egumenul se cuvine să rânduiască pe frați la toate ascultările din mănăstire, pentru a-i deprinde smerenia și tăierea voii;
- Egumenul trebuie să aibă către toți frații aceeași purtare de grijă și aceeași dragoste. La fel și frații să aibă între ei dragoste curată și nefățarnică; 
- Se cuvine egumenului să rabde cu blândețe toate slăbiciunile fiilor săi duhovnicești, cu nădejdea îndreptării lor. Iar pe cei ce trăiesc de capul lor și leapădă jugul ascultării, după destulă sfătuire, ­­
să-i îndepărteze din mănăstire;
- Pentru buna chivernisire a averilor, a fraților și a treburilor mănăstirești, egumenul este dator să aibă un călugăr iscusit care să poată cârmui bine toate;
- Frații care vin la călugărie să fie ținuți în haine mirenești, spre ispitire canonică, de la șase luni până la trei ani. Apoi să-i tundă în monahism, ca rasofori sau călugări în mantie. Iar pe cel care după trei ani nu a deprins ascultarea și tăierea voii, să-l trimită din nou în lume;
- (...) Egumenul să rânduiască călugări iscusiți, ca să slujească cu dragoste pe cei ce vin spre închinare. Pe cei săraci și bolnavi, care n-au unde să-și plece capul, să-i ducă fie la casa de oaspeți, fie la bolniță și să fie îngrijiți cu bunăvoință;
- (...) Egumenul să se aleagă de soborul călugărilor și numai din sânul mănăstirii. El să știe bine Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți și să fie pildă tuturor de ascultare, dragoste, blândețe și înțelepciune.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)