Religie şi globalizare

Astăzi, la începutul mileniului al treilea, omenirea simte mai mult ca oricând efectele procesului globalizării. Aşa se face că, datorită tehnologiei avansate, posibilităţile de comunicare sunt ultraperformante la nivelul întregii planete, şi nu numai. Distanţele impuse până odinioară de spaţiu şi timp au fost, în foarte mare măsură, abolite. Totodată, tehnicile de comunicare de ultimă oră, folosite peste tot la aceleaşi standarde, ajută, de multe ori, la eliminarea diferitelor bariere de ordin mental, cultural, peste care oamenii reuşesc să treacă mai uşor.

De asemenea, în multe cazuri, procesul globalizării facilitează transferul de valori spirituale şi materiale dintr-o parte în alta. Graniţele naţionale joacă un rol tot mai nesemnificativ atunci când e vorba de informaţie, cultură, dar şi de mobilitatea persoanelor, a unor mărfuri, servicii, finanţe. Pe de altă parte însă, globalizarea poate conduce şi la crearea unui mediu prielnic pentru apariţia a tot felul de contrareacţii. Într-o lume care cu greu mai cunoaşte anumite graniţe, oamenii se constituie tot mai mult într-un fel de mici "insule" pe o "mare" ce impune în special prin extinderea şi indiferenţa ei şvezi H.G. Soeffner, "Auf dem Rücken eines Tigers", în: W. Heitmeyer (Hg.), Was hält die Gesellschaft zusammen. Bundesrepublik Deutschland: Auf dem Weg von der Konsens-zur Konfliktgesellschaft, Bd. II, Frankfurt a. M., p. 339 sq.ţ. Ei nu fac altceva decât să caute protecţie în faţa valului globalizării care-i dezrădăcinează. Astfel, ei reuşesc să redescopere şi să reactiveze specificul local şi regional, să încerce să retracteze graniţele culturale şi etnice serios afectate. În acest context, sunt reevaluate tradiţiile şi simbolurile religioase locale şi regionale pentru a contracara pe cele universale. Şi în mod firesc, nu în ultimul rând, în acest fel se creează mediul propice pentru apariţia a tot felul de mişcări radicale cu un caracter etnic şi raţionalist, care la rândul lor alimentează multe dintre tendinţele fundamentaliste în toate religiile universale. Nicăieri în lume, în ciuda acestui pronunţat trend al globalizării, nu se întrevede vreun semn concludent al dispariţiei religiilor. Ba, mai mult, cel puţin în afara Europei, creşte numărul comunităţilor religioase şi al practicanţilor religioşi. O atare vitalitate religioasă e vizibilă nu doar în ţările mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic sau în regiuni bântuite de criză, ci şi în ţări puternic industrializate, cum ar fi SUA sau anumite state asiatice. Pe fondul secularizării accentuate, în Europa creştină, s-a vorbit tot mai mult în ultima vreme de o religie "postsecularistă" şi de o "societate postseculară" (vezi J. Habermas, Glauben und Wissen, Frankfurt a. M., 2001; idem, "Vorpolitische Grundlagen des demokratischen Rechtsstaates?", în: idem, J. Ratzinger, Dialektik der Säkularisierung. Über Vernunft und Religion, Freiburg i. Br., 2005, pp. 15-37). În fapt, acest lucru se referă la eşecul aşteptărilor multor intelectuali europeni, care credeau că religiile contemporane n-ar mai fi altceva decât expresia unor fenomene reziduale, care vor dispărea pe termen scurt şi mediu.