Revista presei
Adevărul de Târgoviște informează că va fi restaurată și conservată Curtea Domnească din Târgovişte, cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contractul de execuție a fost câştigat de o firmă italiană şi are o valoare totală de 13,3 milioane de lei. Se urmăreşte valorificarea durabilă a Ansamblului Monumental Curtea Domnească prin conservarea şi protejarea obiectivelor istorice: ruinele bisericii-paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sfânta Vineri” şi Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului”. Printre obiective se numără și realizarea unui spaţiu pentru evenimente şi piese de teatru, de audioghiduri pentru turiştii străini, dar şi a unui centru pentru practică arheologică destinat studenţilor şi a unui cadru medieval potrivit pentru filme. „Ceea ce se întâmplă astăzi este un act de normalitate faţă de capitala judeţului, faţă de importanţa culturală a municipiului Târgovişte. Faptul că reuşim astăzi, după aproape un an, să semnăm contractul de lucrări pentru refacerea curţii domneşti este o realizare pentru toată lumea. Sper să ne apucăm foarte repede de lucrările respective, pentru că va trebui să muncim contra cronometru. Târgovişte a fost capitală timp de peste 300 de ani. De aici a plecat visul de unire a celor trei ţări româneşti. Aici au avut reşedinţa domnitori importanţi în istoria românească”, a precizat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Județean Dâmboviţa, Alexandru Oprea.
Un blog al ziarului Adevărul prezintă o analiză a anului școlar abia încheiat, făcută de Daniel Marius Cergan, în care se amintește, între altele, că, „pe fondul acestei crize, un grup de profesori de religie au avut iniţiativa apariţiei unor emisiuni televizate şi radiofonice, pe lângă cele difuzate de Televiziunea Patriarhiei Române, TRINITAS TV. Astfel, a luat naştere proiectul «3 minute din Ora de religie» în cadrul emisiunii Universul Credinţei de la TVR şi al emisiunii radiofonice Lumea credinţei de la Radio România Actualităţi. Conţinutul celor 3 minute din «Ora de religie» este tematic şi pune accentul pe dezvoltarea valorilor morale, a abilităţilor sau competenţelor. Temele propuse, precum prietenia, credinţa, curajul, nădejdea, dragostea, se regăsesc în programa şcolară revizuită şi fac legătura cu viaţa religioasă personală şi cu cea din societate. Fiind încărcată pe Youtube, emisiunea poate reprezenta pe viitor un material auxiliar în predarea religiei”.
Tudor Călin Zarojanu