Rolul cultural și educațional al Bisericii strămoșești în devenirea neamului românesc
Cea de-a 30-a broșură misionară dedicată tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei a fost tipărită de Editura eparhială la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ca o contribuție târgovișteană la aprofundarea rolului cultural și educațional al Ortodoxiei în istoria neamului românesc, în acest an în care sărbătorim Centenarul Patriarhiei Române și 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, când îi comemorăm şi pe duhovnicii și mărturisitorii români din secolul al XX-lea.
Într-un stil frumos și atrăgător, în 32 de pagini, asemenea unei povești istorice, broșura evocă contribuția educațională și culturală a Bisericii noastre întru aprofundarea unității noastre naționale și a sedimentării identității românești, ca „mamă a neamului românesc”, așa cum frumos spunea Mihai Eminescu.
Primele școli, tipografii, biblioteci și spitale au funcționat în cadrul bisericilor și al mănăstirilor, contribuind decisiv la mai binele neamului românesc.
De-a lungul vremii, Biserica s-a implicat cu profundă responsabilitate și grijă în educarea poporului român, astfel că în marile mănăstiri și în numeroase biserici de parohie, monahii, preoții și cântăreții bisericești au contribuit activ la dezvoltarea spirituală și culturală a neamului, oferind copiilor îndrumare și învățătură, sprijinind astfel formarea generațiilor în duhul credinței și al valorilor creștine.
„Când valurile vieții cotidiene devin tot mai mari, și uneori aproape îți fură încrederea și speranța, imaginea aceea a Bisericii, din copilărie, este dătătoare de sens și de putere, făcându-te să te gândești că nu este doar o metaforă a spune că Biserica este mama neamului nostru și fundamentul culturii și al civilizației europene, ci, în același timp, instituția fundamentală a românilor... Tinere, Ortodoxia este comoara pe care am primit-o de la înaintași și pe care avem datoria de a o transmite mai departe urmașilor noștri! Fii mândru de Biserica ta și de misiunea prin care și tu o poți sprijini, spre dăinuirea ei în istorie!”, se arată în paginile de început ale noii apariţii.