România înregistrează cele mai multe decese prin boală pneumococică din Europa
Potrivit unui comunicat de presă al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, România înregistrează cel mai mare procent al mortalităţii infantile cauzate de pneumococ de pe continent, 2.250 de copii cu vârsta mai mică de un an decedând, în 2009, din această cauză. Boala este declanşată de streptococul pneumoniae, o bacterie cunoscută sub numele de pneumococ, localizată în tractul respirator superior, unul dintre principalii agenţi patogeni infecţioşi la vârsta copilăriei, transmisibil de la om la om. Statistica înregistrată an de an în România este alarmantă. Conform avertismentelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), există o rezistenţă din ce în ce mai mare a bacteriei la tratamentele clasice cu antibiotice. Infecţiile pneumococice includ pneumonia, meningita, septicemia, otita medie, sinuzita sau bronşita. "Prevenţia fiind extrem de importantă în actul medical, introducerea vaccinării cu noul vaccin în ţara noastră ar putea avea un puternic impact asupra morbidităţii şi costurilor sale ridicate, precum şi asupra mortalităţii infantile din ce în ce mai îngrijorătoare", a declarat dr. Daniela Ştefănescu, membru al Senatului Societăţii Naţionale de Medicină de Familie. Potrivit OMS, vaccinarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a bolii pneumococice.