Rugăciune și recunoștință pentru Patriarhul României la 75 de ani
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit astăzi, 22 iulie 2026, împlinirea vârstei de 75 de ani. În acest an, Preafericirea Sa și-a aniversat ziua de naștere în cadrul unei ședințe de lucru cu membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, desfășurată la Centrul cultural-misionar „Familia” din orașul ilfovean Pantelimon. În continuare, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a așezământului, a fost săvârșită slujba de Te Deum drept mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Patriarhului României și asupra Bisericii pe care o păstorește.
În dimineața zilei de miercuri, Părintele Patriarh Daniel a prezidat ședința de lucru a celor două Permanențe reunite în cadrul căreia a fost prezentat stadiul actual al pregătirilor Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși care se va desfășura la București, în perioada 31 august - 3 septembrie. După cuvântul de deschidere al Preafericirii Sale, au prezentat situația actuală a eforturilor privind organizarea marelui eveniment părintele Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, și arhidiaconul Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În încheierea ședinței, părintele Ștefan Ababei, consilier patriarhal coordonator la Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale, a făcut o scurtă prezentare a Centrului cultural-misionar „Familia” al Patriarhiei Române și, în special, a lăcașului de cult edificat în inima așezământului și închinat Sfântului Pantelimon.
În continuare, Patriarhul României, împreună cu membrii celor două Permanențe, a luat parte, în lăcașul de închinare, la slujba de mulțumire săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. La slujba de Te Deum au fost prezenți, alături de consilierii patriarhali și eparhiali, următorii ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal; Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.
La finalul slujbei, părintele Florin Marica, coordonatorul proiectelor educaționale ale Patriarhiei Române, i-a adresat Întâistătătorului Bisericii noastre un cuvânt bogat de felicitare intitulat „Contribuția Familiei, a Școlii și a Bisericii la educația creștină a copiilor și a tinerilor - o prioritate constantă a Părintelui Patriarh Daniel”.
În continuare, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a dat citire mesajului de felicitare al președintelui României, Nicușor Dan.
La rândul său, Patriarhul României și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul lui Dumnezeu și conlucrarea semenilor implicați în activitatea recentă a Bisericii noastre: „Ne aflăm într-un moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu prin acest Te Deum săvârșit în biserica nouă a Centrului cultural-misionar «Familia». Mulțumim Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul și tuturor celor care au făcut parte din sobor. În mod deosebit, mulțumim tuturor celor prezenți. Am primit cu bucurie mesajul bogat și profund al președintelui României, domnul Nicușor Daniel Dan, care a sintetizat principalele caracteristici ale activității Bisericii Ortodoxe Române în ultimii 19 ani. Cu aceste gânduri de recunoștință, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrările pe care le-am săvârșit împreună cu Sfântul Sinod, cu clerul, monahii, credincioșii și, în special, cu instituțiile de teologie și cultură sau de educație și filantropie ale Bisericii Ortodoxe Române. Este un moment deosebit să ne aducem aminte și de părinții care ne-au dat naștere și de toți învățătorii și profesorii care au contribuit la formarea noastră intelectuală și spirituală. Am dorit ca întrunirea noastră să aibă loc în cadrul unei ședințe de lucru a celor două Permanențe pentru că aceasta este ziua în care putem scoate în evidență și mai mult vocația acestui centru cultural-misionar, întrucât anul 2026 este dedicat în mod deosebit pastorației familiei creștine în Patriarhia Română, dar și pomenirii sfintelor femei românce”.
La finalul acestui moment, părintele Sorin-Vasile Tancău, consilier patriarhal și directorul Editurilor Patriarhiei Române, a prezentat albumul aniversar intitulat „Păstorul cel bun. Un volum aniversar dedicat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 75 de ani de viață”, apărut, în urma unui efort de șase luni, la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Acesta a prezentat conținutul albumului și a evidențiat aspectele care îl diferențiază de celelalte albume aniversare care au văzut lumina tiparului în ultimii ani.
În încheiere, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-au oferit în dar Preafericirii Sale albumul aniversar, un diptic cu icoanele Nașterii și Botezului Domnului, precum și un frumos coș cu flori.