Rugăciunea curată

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 519-522

„Ucenicul (Sfântului Gheorghe Pelerinul), Protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamț, spunea următoarele:

- Fiind eu de loc din Piatra Neamț, Moșul Gheorghe venea adesea în casa noastră. Într-o zi, pe când aveam 15 ani, a zis bătrânul către tata:

- Drăguță, lasă copilul deseară să se roage cu mine la biserică!

- Îl las, Moș Gheorghe.

Și am plecat împreună spre biserica Sfântul Ioan Domnesc. Noaptea, la ora 11, a deschis biserica și ne-am încuiat înăuntru. Pe mine m-a trimis la strană să citesc încet din Ceaslov, iar el a rămas în pronaos. Și a stat acolo nemișcat, desculț pe piatră, cu mâinile în sus la rugăciune două ceasuri. Eu mă uitam pe furiș la el, să văd cum se roagă, dar nu înțe­le­geam ce zice. Apoi a zis câteva
catisme din Psaltire. După aceea a lăsat Psaltirea și zicea către fiecare sfânt din calendar această scurtă rugăciune:

- Sfinte preacuvioase părinte (N), roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

Pe urmă a început să pomenească pe de rost pe toți oamenii care i-au dat milostenie în ziua trecută, fără a uita vreun nume. Pentru fiecare făcea o închinăciune și zicea această rugăciune:

- Preasfântă Treime, miluiește pe cutare care m-a miluit pe mine, păcătosul!

Apoi și-a pus cojocul, Psaltirea și toiagul în strană și a început să facă metanii cu rugăciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar când a observat că se luminează de ziuă, s-a apropiat de mine și mi-a zis:

- De-acum hai să mergem, drăguță!

(...) Noaptea se ruga după obicei în biserică, iar ziua se ruga și citea Psaltirea la un loc tăinuit pe Muntele Tăciunele.

Odată s-a urcat Moș Gheorghe la Schitul Sihla cu mai mulți părinți din Sihăstria. Bătrânul mergea înainte, rostind în taină rugăciunea lui Iisus. Deodată s-a împiedicat și era gata să cadă jos. Atunci s-a întors către părinți și le-a zis:

- Vedeți ce mi s-a întâmplat? Numai puțin am părăsit rugăciunea și îndată m-a părăsit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorât cu mintea jos, m-am și împiedicat să cad, căci mintea trebuie să fie întotdeauna înălțată la Dumnezeu.

Acest minunat bătrân dobândise de la Dumnezeu darul preasfintei rugăciuni a lui Iisus, pe care o zicea în taină cu mintea și cu inima. Dar despre această minunată lucrare nu vorbea niciodată cu nimeni. Numai pe fiica sa cea mai mare, Ana, o învățase rugăciunea lui Iisus, încă pe când trăia în familie. Despre aceasta spunea copila:

- Repetam mereu rugăciunea Doamne Iisuse, așa cum mă sfătuise tata, dar nu puteam s-o zic cu atenție. Mintea mea se răspândea mereu, deși mă rugam toată ziua. Mi se părea că atenția mea este în față, iar nu în inimă. Pentru aceasta eram tare întristată și mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea darul rugăciunii.

Odată, trecând pe lângă o troiță de la răscrucea unui drum, m-am închinat înaintea ei cu multă credință. În clipa aceea am simțit că o putere a intrat în inima mea. De atunci mintea mi se pogoară în inimă și mă rog totdeauna cu nespusă bucurie și căldură.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)