Rugăciunea în Sfânta Scriptură
Set, fiul Protopărinților Adam și Eva, este menționat în prima carte a Sfintei Scripturi, Facerea, ca fiind cel în timpul căruia „au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4, 26). De aici înțelegem că odată cu Set oamenii au început să se roage chemând numele Domnului Dumnezeu. Această rugăciune străbate toate cărțile Sfintei Scripturi. Ea este un izvor pentru toate modurile de rugăciune pe care le găsim în Biblie.
În Vechiul Testament regăsim rugăciunea care este adusă pentru iertarea păcatelor, de izbăvire, de vindecare ș.a. Numeroase rugăciuni sunt exprimate poetic, precum cele din Psalmi. Sunt multe rugăciuni de cerere care încep prin invocarea lui Dumnezeu și continuă cu conținutul cererii propriu-zise. Spre exemplu, rugăciunea judecătorului Samson: „Doamne, Dumnezeule, adu-Ți aminte de mine și întărește-mă încă o dată...” (Judecători 16, 28).
Un moment important în istoria rugăciunii din Vechiul Testament este rugăciunea regelui Solomon la inaugurarea Templului din Ierusalim (III Regi 8, 23-53).
Alte forme sunt cele de pocăință și de mulțumire. Rugăciunile de pocăință au în general aceleași elemente ca și cele de cerere, numai că acestea se axează pe dorința principală: iertarea unei greșeli sau a unui păcat. Ea este exprimată prin exprimarea greșelii comise (Judecători 10, 10) și este legată de cererea de izbăvire, uneori (Judecători 10, 15). Rugăciunea de mulțumire apare de multe ori ca o invocare adresată lui Dumnezeu, dar și o mărturisire a nevredniciei omului de a se bucura de binefacerile pe care le-a primit de la El. Cel care se roagă exprimă recunoștința sa față de Dumnezeu în mod direct.
În Noul Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos în dese rânduri Se roagă. Rugăciunea Lui este adresată Tatălui pentru a sublinia legătura Lui cu El în calitate de Fiu: „Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11, 41).
Mântuitorul îi învață pe ucenicii Săi să se roage neîncetat, iar prin acest mod de rugăciune, să se încredințeze lui Dumnezeu-Tatăl Care știe de ce au ei nevoie (Ioan cap. 15 și 16).
Pornind de la ceea ce ne învață Domnul nostru Iisus Hristos, rugăciunea creștinului trebuie să fie plină de încredere, perseverență, împlinită de sinceritatea lăuntrică. Această rugăciune este puternică, deoarece avem credința în cuvântul lui Hristos: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea“ (Marcu 11, 24).