Rugăciunea ne dăruieşte sănătate duhovnicească

În viaţa creştinului, o com­ponentă esenţială a existenţei sale spirituale este rugăciunea. Fără ea nu putem respira duhovniceşte şi pierdem comuniunea cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat (1 Tesaloniceni 5, 17) şi să mulţumim pentru toate lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 5, 18). Pornind de la acest îndemn apostolic, Părinţii duhovniceşti ne învaţă, din experienţa lor, să rostim cât mai des rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Această rugăciune rostită permanent devine respiraţia sufletului şi ne ocupă mintea cu o stare de fericire şi bucurie a comuniunii cu Dumnezeu. Astfel, ajungem la rugăciunea neîncetată pe care Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ierotheos Vlachos o consideră „liturghia de dinaintea Dumnezeieștii Li­tur­ghii, precum și liturghia de după Dumnezeiasca Liturghie”. Prin această rugăciune prelungim bine­cu­vân­tarea Liturghiei în viaţa noas­tră duhovnicească.

Atunci când ne rugăm, ne în­drep­tăm gândurile către Dumnezeu, pentru că, după cum ne învaţă părintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul, „rugăciunea este adevărata re­prezentare a ceea ce sun­tem noi şi, în special, a minţii noastre, înain­tea lui Dumnezeu, fiindcă mintea aude, mintea vede, mintea descoperă cele mai adânci gânduri şi dorinţe ale noastre; mintea merge acolo unde vrem noi”.

Este important ca mintea noastră să fie îndreptată către Dumnezeu, iar rugăciunea este cel mai bun mijloc, pentru că, după cum spune monahul Moise Aghioritul, „nimeni nu-L poate iubi pe Dumnezeu fără să aibă o relație personală cu El, fără să-I vorbească și să se roage. Întotdeauna se gân­dește la El și apelează la ajutorul Său. Aducerea aminte de Dumnezeu înseamnă rugăciune. Îți aduci aminte de persoana iubită și te bucuri. Chemarea lui Dumnezeu este prilej de mare bucurie, de pace și binecuvântare. Fără rugăciune, sufletul rămâne fără suflare, neputincios, bolnav, iar rugăciunea dăruiește sănătate duhovnicească, echilibru, discernământ, luminare, sfințenie”.

Omul rugător este plin de bucurie şi pace duhovnicească dăruind celor din jur lumina credinţei sale în Dumnezeu. În acelaşi timp, el este plin de iubire pentru toată creaţia lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare zi a existenţei sale, el măr­turiseşte prin fapte bucuria adusă de pacea comuniunii cu Dumnezeu în care trăieşte prin rugăciunea neîncetată.