Rugăciunea profesorilor, baza educației copilului

Dificultățile procesului educațional din zilele noastre sunt atribuite în general fie profesorilor, fie elevilor. Niciodată generația actuală de copii nu se ridică la nivelul celei de dinaintea ei, niciodată profesorii de astăzi nu au priceperea „dascălilor” copilăriei noastre. Însă toate aceste argumente, care au la bază și unele realități, dar și multă patimă și spirit critic adesea exacerbat, nu ne conduc de fapt prea departe în soluționarea problemei. Poate pentru că, așa cum ne spune Părintele Porfirie Kavsokalivitul, orice acțiune bună trebuie să înceapă de la o rugăciune sinceră adresată Domnului, nu de la priceperea și competențele noastre.

Limbi străine. Programe pe computer. Jocuri care necesită atenție și putere de concentrare. Dietă specială. Sporturi pentru dezvoltare. Este clar că fiecare părinte din zilele noastre are o listă care cuprinde o parte dintre aceste deziderate pe care copilul trebuie să le împlinească. Nu este nimic rău în a face o parte din aceste lucruri dacă se ține cont de capacitatea și disponibilitatea copilului în a le îndeplini. Însă, adesea, cu toate că ne agresăm efectiv copiii cu o serie de activități și lecții suplimentare de care ar putea să aibă nevoie sau nu, facem întotdeauna aceeași greșeală: nu ne rugăm înainte de a porni la drum cu noua activitate. De aici se nasc conflictele în familie între părinți și copii, presiunea adesea inutilă pusă pe aceștia din urmă și, în cele din urmă, eșecul la școală, care este privit mereu drept o tragedie și o responsabilitate pe care doar copilul trebuie să și-o asume. „Să te rogi și, când este nevoie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai multă rugăciune și mai puține cuvinte. Multă rugăciune și puține cuvinte față de toți. Să nu devenim sâcâitori, ci să ne rugăm în taină și abia apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va adeveri lăuntric dacă ceilalți sunt de acord cu ceea ce spunem. Dacă nu sunt de acord, nu vom insista să ne spunem părerea. Ci doar ne vom ruga în taină. Căci și simplul fapt de a vorbi poate supăra, făcându-i uneori pe ceilalți să se împotrivească și să-și arate indignarea. De aceea este mai bine să ne adresăm tainic inimii celorlalți, și nu urechilor lor, cu ajutorul rugăciunii. […] Acesta este lucrul desăvârșit: mama să-I vorbească lui Dumnezeu, și Dumnezeu să-i vorbească copilului” (Sf. Porfirie Kavsokalivitul, „Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor”, București, Ed. Sophia / Metafraze, 2016, pp. 42-43). Tot aici se înscrie și mentalitatea greu de înțeles a părinților care au evla­vie la cele sfinte, dar care își constrâng copiii să se roage mai mult decât pot răbda aceștia, să se comporte într-un mod foarte rigid la slujbe, să țină post atunci când încă nu o pot face sau să se spovedească forțat atunci când au mai crescut. În viața duhovnicească, nimic nu este mai dăunător decât constrângerea. De aceea, părintele Porfirie ne avertizează și asupra acestui pericol: „Evlavia părinților nu ajunge. Trebuie să nu-și silească copiii spre a-i face buni cu forța. Există primejdia ca atunci când ne stăpânește egoismul în viața noastră bisericească să ne îndepărtăm copiii de Hristos. Copiii nu au nevoie de constrângeri. Nu-i obligați să vă urmeze la biserică. Puteți spune: «Cine vrea poate veni acum cu mine, sau mai târziu». Lăsați să vorbească în sufletele lor Dumnezeu. Motivul pentru care unii copii din părinți evlavioși, după ce cresc, ajung să se răzvrătească, părăsind și Biserica și totul, ducându-se altundeva ca să-și găsească împlinirea, este această constrângere exercitată asupra lor de părinții «buni». Părinții așa-ziși «evlavioși», care au avut grijă să facă din copii niște «buni creștini», prin intermediul iubirii lor omenești, i-au constrâns, și s-a întâmplat pe dos” (Sf. Porfirie Kavsokalivitul, „Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor”, p. 46).

Rolul smerit al profesorilor

Alături de părinții lipsiți de dreaptă socoteală regăsim uneori și profesori cuprinși de un zel nelalocul lui. Temele se îndesesc, pretențiile față de copii cresc, chiar dacă materia în cauză nu are un loc prea răsărit în programa școlară, și copiii se simt agasați, ajungând să urască din tot sufletul lor această presiune inutilă. De fapt, ceea ce educatorii lor transmit este duhul neliniștii, al tulburării. Fie în sufletul profesorului se strecoară angoasa de a face totul cât mai repede și numai cu cei mai buni din clasă, fie apare întristarea și acesta devine delăsător, lăsându-i pe elevii săi cu totul de izbeliște. Însă mult prea rar găsești un profesor capabil să-i iubească în mod sincer pe copii și să nu facă diferențieri între ei. „Voi, educatorii, fără să vă dați seama, transmiteți copiilor neliniștea, influențându-i în felul acesta. Prin credință dispare neliniștea. […] Să răspundeți iubirii copiilor cu discernământ. Astfel, dacă vor ajunge să vă iubească, îi veți putea aduce la Hristos. Voi veți fi mijlocul. Iubirea voastră să fie adevărată. Să nu-i iubiți omenește, precum fac, de obicei, părinții, așa nu-i ajutați. Iubire întru rugăciune, iubire în Hristos – aceasta aduce folos cu adevărat. Pentru fiecare copil pe care îl vedeți să vă rugați, iar Dumnezeu Își va trimite harul și-l va uni cu Sine. Înainte de a intra în clasă, mai ales în clasele cele mai dificile, să spuneți rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase...». Intrând, să-i îmbrățișați cu privirea pe toți copiii, să vă rugați și abia apoi să le vorbiți, dăruindu-vă lor cu întreaga ființă. Făcând această jertfă în Hristos, veți afla bucurie. Așa vă veți sfinți și voi, și copiii. Veți trăi întru iubirea lui Hristos și în Biserică, fiindcă veți ajunge buni în lucrarea voastră” (Sf. Porfirie Kavsokalivitul, „Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor”, pp. 50-51).

Laudele la adresa copilului

Mândria și orgoliul parental se transmit foarte ușor copiilor, mai ales atunci când aceștia învață bine și obțin rezultate importante. Însă, atunci când școala se încheie și începe drumul smerit al muncii, tânărul nu știe cum să reacționeze și, adesea, suferă enorm de mult din cauza mândriei pentru că se consideră foarte bun și priceput la toate fără să fie astfel. Abia atunci începe să se smerească și să vadă că toate cele bune din viață vin numai din mâna Domnului. De aceea, părintele Porfirie îi îndemna pe părinți să îi învețe pe copiii lor smerenia: „Dumnezeu vrea să-i îndrumăm pe copii spre smerenie. Fără smerenie nici noi, nici copiii nu vom face nimic. Este nevoie de prudență când încurajați copiii. Copilului nu trebuie să-i zici: «O să reușești, ești important, ești tânăr, ești curajos, ești perfect!» În felul acesta nu-ți ajuți copilul. Îi puteți spune să se roage. Să-i spuneți: «Copilul meu, darurile pe care le ai, Dumnezeu ți le-a dat. Roagă-te să-ți dea Dumnezeu putere ca să le cultivi și să izbândești. Să-ți dea Dumnezeu harul Său!» Aceasta-i desăvâr­și­rea: să învețe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu în orice privință” (Sf. Porfirie Kavsokalivitul, „Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor”, pp. 55-56).