„Rugăciunea ține lumea”
Mănăstirea Sinaia, ctitorită la 1695 de spătarul Mihail Cantacuzino, în urma unei întâmplări minunate, a generat dezvoltarea zonei din jurul său, ajungându-se la ceea ce astăzi cunoaștem a fi localitatea cu același nume. Tradiția monahală păstrată aici de peste trei veacuri, fără întrerupere, a transmis locului o liniște pe care o caută, adesea, vizitatorii de pe Valea Prahovei. Pictura din biserica veche și icoanele realizate de Pârvu Mutu, precum și ecourile lăsate de trecerea familiei regale pe aici sunt argumente prin care locul ne invită să-l vizităm.
Așezată la poalele Munților Bucegi, într-una dintre cele mai frecventate zone turistice din țară, Mănăstirea Sinaia este un loc încărcat de istorie, spiritualitate și cultură. La început de toamnă blândă, am vizitat sfântul așezământ monahal, ghizi în istoria locului fiindu-ne părintele arhimandrit Macarie Bogus, starețul mănăstirii, și protosinghelul Mihail Harbuzaru, ghidul mănăstirii.
Aflat de peste 33 de ani în Mănăstirea Sinaia, arhim. Macarie s-a lăsat cu greu convins să ne vorbească despre începuturile viețuirii sale aici: „Când am venit în mănăstire, în anul 1989, am căutat să mă dedic întru totul rânduielii monahale și drumului pe care mi l-am ales. Mi-am făcut ascultarea unde am fost rânduit. În primul rând, am acordat importanță slujbelor bisericii și am făcut totul pentru mănăstire. Pe cât mi-a stat în putință, m-am îngrijit de îmbodobirea frumoasă a acestui sfânt lăcaș de cult”. Și, într-adevăr, timp de peste trei decenii, părintele arhimandrit Macarie Bogus a slujit, cu timp și fără timp, în cadrul Mănăstirii Sinaia ocupându-se de tot ceea ce a fost nevoie.
Un oraș constituit în jurul mănăstirii
Localitatea Sinaia a luat naștere în jurul mănăstirii cu același nume. Tradiția locului și documentele vechi ne arată că în această zonă au trăit sihaștri, Schitul „Sfânta Ana” a fost construit la 1453, după căderea Constantinopolului, iar mulți călugări au venit aici pentru o viață de isihie. Mai târziu a fost construit Schitul „Sfântul Nicolae“, pe Muntele Molomăț, de către un hoț din Breaza. „Aici a poposit spătarul Mihail Cantacuzino atunci când a fost prigonit și a plecat din București, dorind să treacă munții în Transilvania. Legenda spune că a venit pe un cal alb pe firul apei Prahova, urcând într-un desiș (locul actualei Mănăstiri Sinaia), unde i s-a pierdut urma, salvându-și astfel viața. Ca mulțumire, el a făgăduit să ridice un sfânt lăcaș cu hramul «Adormirea Maicii Domnului». De aici el a mers mai sus, în munte, fiind găzduit de călugării de la Schitul «Sfântul Nicolae», care i-au relatat că în locul actualei mănăstiri au văzut o lumină cerească și au auzit cântări îngerești. Fiind impresionat de această arătare minunată și de faptul că a scăpat de cei care îl prigoneau, a cerut binecuvântare mitropolitului să ridice un schit în acest loc, în amintirea Mănăstirii «Sfânta Ecaterina» din Muntele Sinai, pe care o vizitase, la 1687, împreună cu mama sa, postelniceasa Elena”, a adăugat părintele stareț.
Mănăstirea Sinaia a fost ridicată între 1690 și 1695 de către spătarul Mihail Cantacuzino, iar mai târziu, în secolul al XIX-lea, numele ei este legat și de familia regală, îndeosebi de regele Carol I. „Casa regală a ridicat în preajmă Castelul Peleș, pe pământul mănăstirii, la 1873, când a fost pusă piatra de temelie. Principele Carol I a găsit aici mănăstirea și apoi, plăcându-i zona, s-a orientat și la o distanță de jumătate de kilometru a început ridicarea vestitului castel. Mănăstirea i-a oferit spațiu lui Carol I, care a fost găzduit cu întreaga familie și urmărea de aici lucrările de la Castelul Peleș. Obișnuim să spunem cu bucurie că Mănăstirea Sinaia înseamnă certificatul de naștere a ceea ce astăzi este orașul Sinaia”, a completat părintele Macarie.
În jurul acestui sfânt așezământ s-a dezvoltat totul, nebănuind ctitorul schitișorului de la 1695 amploarea și frumusețea așezărilor ulterioare. Din acel moment, aici au existat continuu viață monahală și slujire liturgică, călugării aducând neîncetat slavă lui Dumnezeu. „Pe toţi monahii care au venit în această mănăstire i-am îndemnat ca în primul rând să fie nelipsiți de la slujbele bisericii și toate celelalte se vor adăuga, căci rugăciunea ține lumea. Fără rugăciune, monahul nu poate rezista. Așa cum respirăm aerul, trebuie să respirăm rugându-ne tot timpul. Mai întâi să-I mulțumim lui Dumnezeu, să-L lăudăm și abia apoi să-I cerem ceea ce avem nevoie. Rugăciunea este hrana sufletului nostru. Ne hrănim trupește pentru a avea putere fizică, dar sufletul are nevoie să fie hrănit prin rugăciunea din toate zilele și din tot ceasul. În aceste vremuri zbuciumate avem nevoie de mai multă rugăciune, pentru ca Dumnezeu să caute spre noi toți și să ne dăruiască pace în lume și în casele tuturor. Lumea este răvășită și de aceea numai cu rugăciune putem să dobândim pacea”, a spus părintele stareț.
Pictură realizată de Pârvu Mutu
Cei peste 300 de ani care au trecut peste Mănăstirea Sinaia nu au fost blânzi cu ea. Aici a fost multă vreme granița dintre imperiile otoman și habsburgic și scena a numeroase lupte, situație care a dus deseori la incendierea mănăstirii, transformarea ei temporară în garnizoană, în spital de campanie și depozit de armament. Cu toate acestea, viața monahală a continuat și chiar a prosperat. Prima biserică ridicată de spătarul Mihail Cantacuzino, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este „bijuteria” Mănăstirii Sinaia, dacă putem spune astfel. „Forma acestei biserici este unică în țară, în cruce latină (absidele în contur rectangular), fiind una dintre cele dintâi clădiri din țara noastră la care apar aspecte noi și de la care a început apoi stilul muntean din secolul XVIII-lea, stilul brâncovenesc. Pridvorul este deschis și are coloane frumos ornate în piatră. Portalul intrării în pronaos este sculptat în piatră, având reprezentați pe Moise și pe fratele lui, Aaron. Pictura este deosebit de valoroasă, fiind opera lui Pârvu Mutu Zugravul, unul dintre cei mai importanți pictori bisericești români, canonizat în 2017 cu numele de Sfântul Pafnutie - Pârvu Zugravul”, ne-a relatat protos. Mihail Harbuzaru.
Muzeul mănăstirii păstrează o frumoasă icoană a Sfintei Treimi, realizată de Pârvu Mutu. Întreg complexul monahal transmite o stare de pace și invită la ridicarea gândului către Bunul Dumnezeu, după cum ne-a precizat arhimandritul Macarie Bogus: „Se simte că este un loc de rugăciune. Duhul părinților care s-au rugat în aceste locuri s-a transmis de-a lungul timpului. Mulți oameni care vin și se roagă aici mărturisesc că în bisericuța veche ridicată de Mihail Cantacuzino simt un duh aparte. Și noi le-am spus că este duhul părinților care s-au rugat de-a lungul secolelor. În vechime era multă liniște aici și se puteau concentra mai ușor la rugăciune, mai mult poate decât reușim noi să ne concentrăm în prezent”.
În complexul monahal de la Mănăstirea Sinaia există două biserici, cea de-a doua a fost ridicată de obștea mănăstirii, între 1842 și 1846. Tot în secolul al XIX-lea, aici s-a organizat prima expoziție de artă religioasă din Principatele Române, în 1895. Prin strădania monahilor de aici, ambele biserici au fost restaurate, precum și o parte a incintei vechi. Ultima restaurare a mănăstirii s-a finalizat în 2015, cu resfințirea bisericii din secolul al XVII-lea, slujba fiind oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica mare a Mănăstirii Sinaia, cu hramul „Sfânta Treime”, construită în timpul stareților Ioasaf și Paisie, din fondurile mănăstirii, împreună cu clădirile care o încadrează formează incinta nouă a mănăstirii. „Noua biserică a mănăstirii a fost reclădită pe vechea fundație de la 1842-1846, proporțiile păstrându-se. Astfel că, între anii 1897 şi 1903, s-a ctitorit o biserică de factură regală, impozantă și frumos împodobită, fiind desfăcută cea dinainte și reclădită actuala după planurile arhitectului George Mandrea. Iar faptul că portretul votiv al lui Carol I se află în naosul bisericii mari arată respectul acordat regelui țării. Observăm că el se sprijină cu mâna pe o coloană de piatră ciobită, ceea ce simbolizează încă nealipirea Transilvaniei la România. Fondurile cu care s-a ridicat noua biserică au provenit de la Eforia Spitalelor Civile, și anume din administrarea pădurilor Mănăstirii Sinaia”, a precizat arhimandritul Macarie Bogus.
Înnoirea complexului monahal
Biblioteca mănăstirii conține numeroase tipărituri și manuscrise din secolele XVI-XIX, în limbile română, greacă, slavonă, franceză, germană și italiană. Un colectiv de specialiști, coordonați de protos. Mihail Harbuzaru, lucrează la digitalizarea volumelor și la punerea lor în valoare. Principalele lucrări de restaurare realizate, începând cu anul 1996, în Mănăstirea Sinaia au fost prezentate succint de părintele stareț Macarie Bogus: „S-au realizat înnoirea acoperișului la cetatea veche, restaurarea bisericii vechi și consolidarea sa exterioară, restaurarea picturii și a catapetesmei în interior, restaurarea pridvorului și consolidarea coloanelor exterioare. Toate chiliile au fost rezidite pentru că erau mari probleme de rezistență a zidurilor din cauza vechimii lor. Apoi lucrările au continuat chiar și până în prezent, când lucrăm la refacerea pergolei de pe latura de est a incintei noi, pentru a comunica cu parcul mănăstirii, pe care l-am inaugurat și sfințit anul acesta la hramul «Adormirea Maicii Domnului». Pentru perioada următoare avem proiecte de restaurare pentru incinta veche, care include și paraclisul cu hramul «Schimbarea la Față», și pentru reabilitarea incintei noi, care include muzeul mănăstirii, biserica mare și clopotnița”.
Mănăstirea Sinaia este vizitată permanent de oameni care își petrec concediul pe Valea Prahovei. Mulți dintre aceștia participă la programul liturgic din biserică și se bucură de liniștea și frumusețea locului. Muzeul mănăstirii oferă vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște istoria locului prin manuscrise și tipărituri vechi, obiecte de cult și icoane de valoare. „Răspundem cerințelor pelerinilor care ne vizitează, spovedindu-i, oferindu-le sfaturi și cuvânt de întărire sufletească. După cum ne-a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre cele două surori, Marta și Maria, nu se poate una fără alta. Așa și noi avem datoria sfântă de-a întreține aprinsă flacăra rugăciunii și a tradițiilor monahale. Și apoi față de toate aceste obiective ridicate în vremuri grele de înaintașii noștri, avem datoria să le restaurăm pentru a lăsa generațiilor care vor veni o moștenire frumoasă arătându-le astfel dragostea noastră”, a spus, în finalul discuției noastre, părintele stareț Macarie Bogus.