„Să căutăm unitatea - să păstrăm diversitatea. Răsăritul şi Apusul în dialog ecumenic“

▲ Al XIII-lea Congres Internaţional Renovabis, Freising, 3-5 septembrie 2005 ▲

În perioada 3-5 septembrie 2009, în localitatea Freising (Germania), a avut loc al XIII-lea Congres Internaţional Renovabis, având ca temă Să căutăm unitatea - să păstrăm diversitatea. Răsăritul şi Apusul în dialog ecumenic („Einheit suchen - Vielfalt wahren. Ost und West im ökumenischen Gespräch“). În cadrul deschiderii congresului, Episcopul dr. Gerhard Feige de la Magdeburg a readus în atenţia celor 583 de participanţi la acest eveniment ecourile întâlnirii dintre PF Teoctist şi papa Ioan Paul al II-lea de la Bucureşti (1999), când, pe stradă, credincioşii strigau: „Unitate! Unitate!“ Pe parcursul celor trei zile ale congresului au fost susţinute opt referate, toate axate pe tema în discuţie. În prima zi a congresului, participanţii au audiat două referate. Primul referat a fost susţinut de către Eminenţa Sa Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştină, intitulat „Europa respiră cu doi plămâni. Însemnătatea Bisericii Răsăritene pentru Europa“. Între multe altele, Cardinalul Kasper a subliniat că unitatea dintre ortodocşi şi catolici n-a fost niciodată pe deplin ruptă, că moştenirea comună a celor două Biserici, Ortodoxă şi Romano-Catolică, este cu mult mai importantă decât deosebirile dintre ele. Al doilea referat al primei zile a fost susţinut de către pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, având ca temă „Ortodoxia în noua Europă“. Referatul în sine a fost precedat de o scurtă introducere în temă făcută de IPS Iosif, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale. Tema prezentată de al doilea referent al zilei şi-a propus să aducă în discuţie, între altele, relaţia dintre Ortodoxie şi noua Europă, misiunea Bisericii Ortodoxe în actuala Europă, contribuţia Ortodoxiei la recuperarea identităţii creştine europene, ca şi marile provocări la care este supusă Ortodoxia europeană. În noul context creat, Uniunea Europeană va trebui să acorde o atenţie specială respectului identităţii şi specificului cultural şi spiritual al fiecărui popor. Nordul predominant protestant şi Sudul catolic prezintă trăsături relevante pentru Uniunea Europeană, pe când Ortodoxia dispune, la rândul ei, de o moştenire culturală şi spirituală proprie, dar de aceeaşi sorginte creştină. În a doua zi a congresului au fost prezentate trei referate. Primul referat, intitulat „Între idealizare şi profilare. Şanse şi probleme discutabile în dialogul catolico-ortodox“, a aparţinut prof. dr. Johannes Oeldemann, de la Paderborn. Cu multă subtilitate, dar şi sensibilitate, referentul sugerează, între altele, că se întrevede o „idealizare“ de către catolici a creştinismului ortodox; în acelaşi timp, autorul subliniază că unitatea Bisericii spre care trebuie să se tindă nu este una structurală, cât mai degrabă una fundamentată pe experienţa de viaţă, pe experienţa trăită direct. În continuare, în aceeaşi a doua zi a congresului, ultimele două referate au fost consacrate perspectivelor dialogului ecumenic din Ucraina, cu preponderenţă între ortodocşi şi romano-catolici sau greco-catolici. În referatul său, prof. dr. Konstantin Sigow (Kiev) a făcut o evaluare a schimbărilor şi perspectivelor dialogului dintre creştini în Ucraina, din punct de vedere ortodox, iar prof. dr. Borys Gudziak - una dintr-o perspectivă strict istorică, o perspectivă aproape aritmetică. A doua parte a zilei de 4 septembrie a fost consacrată unor discuţii protocolare pe aceeaşi temă în cadrul a opt workshop-uri. Avându-l ca moderator pe prof. dr. Rudolf Prokschi, de la Institutul pentru Teologie şi Istorie a Orientului Creştin din cadrul Universităţii din Viena, al treilea cerc de lucru şi-a propus, între altele, să găsească un răspuns la modul în care, astăzi, Bisericile Ortodoxe se autodefinesc, care sunt relaţiile lor vizavi de celelalte confesiuni etc. Întrebările pe această temă s-au constituit într-un dialog cu reprezentanţii mai multor Biserici Ortodoxe, între care pr. prof. dr. Nicolae Achimescu (Biserica Ortodoxă Română), prof. dr. Bojidar Andonov (Biserica Ortodoxă Bulgară), pr. dr. Georgios Basioudis (Biserica Ortodoxă Greacă) şi pr. Slobodan Milunovic (Biserica Ortodoxă a Serbiei). În fine, în ultima zi a congresului, referatele au fost concentrate pe tema „pluralismului“ religios, abordat din perspectivă ortodoxă de către PS Serafim de Bobrujsk (Bielorusia), PS dr. Gerhard Ludwig Müller (Regensburg), din perspectivă romano-catolică, şi PS Episcop-Vicar dr. Bogdan Dzyurakh (Kiev), din partea Bisericii Greco-Catolice. Dincolo de particularităţile lor, toate referatele din ultima zi s-au concentrat pe mesajul atât de clar al Mântuitorului Hristos: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem“ (Ioan 17, 21-22). Începând cu acest număr, prezentăm în serial referatul susţinut de pr. prof. dr. Nicolae Achimescu la congresul de la Freising, care a fost intitulat „Ortodoxia în Europa“. ▲ Ortodoxia în noua Europă (I) de pr. prof. dr. Nicolae ACHIMESCU Amintind cu multă nostalgie de perioada în care Europa de astăzi se identifica pe deplin cu creştinătatea, Novalis (1772-1801) afirma cu fascinaţie: „Au fost vremuri frumoase, măreţe, când Europa era o ţară creştină, când O singură creştinătate popula această parte a lumii; UN interes comun lega cele mai izolate provincii ale acestui imperiu spiritual“ (1). Desigur, Europa de azi arată cu totul altfel, dar năzuieşte după propria-i unitate de odinioară. Golită de sens în ultimul secol, lumea de astăzi, acum la început de nou secol (2) şi mileniu, are nevoie mai mult ca oricând de o conştiinţă religioasă, pe care în general a pierdut-o, ca şi de speranţa că nu a fost părăsită de Dumnezeu, întrucât doar aceasta poate umple golul sufletesc de care suferă omul modern şi pe care nici un progres tehnic sau ştiinţific nu-l poate umple. Pe de altă parte, în contextul pluralismului cultural ce caracterizează lumea de azi (3), e nevoie deopotrivă de dialog şi comuniune între oameni, între comunităţi, între neamuri, între confesiuni şi religii. De altfel, în general, dialogul, capacitatea de a-l asculta pe celălalt reprezintă expresia unei stări harice. La nivelul popoarelor, s-a vorbit şi se vorbeşte tot mai mult despre „civilizaţia convieţuirii“ (4), o civilizaţie a dialogului, care asigură implicit supravieţuirea lor, a culturilor şi credinţelor cu care se identifică; o civilizaţie care le conservă identitatea şi le asigură perenitatea. E vorba de neamuri, de popoare, ci nu de rase, pentru că, din acest punct de vedere, nu factorul genetic ne diferenţiază, ci cel cultural şi spiritual. (5) Tot mai multe voci autorizate afirmă că unitatea politică şi economică a Europei este insuficientă; fiind o structură pluriculturală şi suprastatală, Uniunea Europeană trebuie să se străduiască să realizeze şi o dezvoltare cultural-spirituală regională, care îi va conferi valoare şi trăinicie, ferind-o totodată de „ispita de a deveni un simplu imperiu politic şi economic“ (6). În acelaşi timp, este de dorit realizarea unei unităţi creştine, iar într-un sens mai larg chiar a întregii umanităţi. Aceasta ar trebui să fie dorinţa fiecăruia dintre cei care cred realmente în testamentul Mântuitorului Iisus Hristos, „ca toţi să fie una“ (Ioan 17, 21), ca şi în faptul că întreaga creaţie este destinată să devină Biserica lui Dumnezeu. Pe de altă parte, însă, unitatea nu trebuie confundată cu globalizarea. (7) La modul cum este percepută ea astăzi, globalizarea nu va putea asigura unitatea lumii. Note: 1 Novalis, „Die Christenheit oder Europa. Ein Fragment, 526, în: Werke in einem Band, München/Viena, 526-544; 2 Vezi W. Welsch, Unsere postmoderne Moderne, Akademie Verlag, Berlin, 1997; R. Rorty, Truth and Progress, Cambridge University Press, Cambridge, 1998; D. Tracy, The Analogical Imagination: Christian Theology and The Culture of Pluralism, Crossroad, New York, 1981. 3 Vezi W. Welsch, Unsere postmoderne Moderne, Akademie Verlag, Berlin, 1997; R. Rorty, Truth and Progress, Cambridge University Press, Cambridge, 1998; D. Tracy, The Analogical Imagination: Christian Theology and The Culture of Pluralism, Crossroad, New York, 1981; 4 Vezi A. Riccardi, Despre civilizaţia convieţuirii, trad. rom., Humanitas, Bucureşti, 2008; 5 S. Gomboş, De la începuturi la profunzimi, Agnos, Sibiu, 2008, pp. 57-58; 6 Ibidem, p. 58; 7 Vezi vol. Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918“, Alba Iulia, Biserica în era globalizării, Reîntregirea, Alba Iulia, 2003; G. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, trad. rom., Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004; idem, Globalizare şi universalitate. Himeră şi adevăr, trad. rom., Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 6.