Să fim toiag celor slabi în credință, ridicare celor căzuți și mângâiere celor întristați
Pe tot parcursul vieții suntem înconjurați de oameni, fiecare cu o unicitate aparte și cu o trăire personală: unii activi în nevoile celorlalți, iar alții pasivi și privitori la nevoile aproapelui, precum preotul și levitul (diaconul din zilele noastre) care l-au văzut și au trecut pe alături de cel rănit. În conștiința noastră, atunci când ne raportăm la persoana preotului ne dorim ca acesta să fie activ și prezent în problemele noastre, să fie sprijin și mângâiere celor aflați în suferință și în încercare. Iată, preotul din pilda prezentată este absent în oferirea ajutorului, în mângâierea sufletului și în întărirea trupului, nu pentru că avea inima de piatră și era nepăsător al chemării duhovnicești, ci pentru că Legea Veche interzicea slujitorilor (preotului și levitului) să se atingă de muribunzi: Să nu se spurce prin atingerea de mort (Levitic 21, 2). Nu trebuie să condamnăm fapta celor doi slujitori, ci să înțelegem că aceștia respectau cu strictețe legea, chiar dacă erau nevoiți să ocolească oamenii aflați în grea neputință.
Din fericire pentru cel aflat în pragul agoniei, se ivește pe cale un al treilea om, care nu era de neam iudeu, ci era samarinean. Văzând suferința omului lipsit de ajutor, se apropie de el, îi leagă rănile, turnând untdelemnul credinței, cu care am fost și noi unși la Taina Sfântului Botez: spre ungere de nestricăciune, armă dreptății, înnoire sufletului și trupului, izgonire a toată lucrarea diavolească, spre înlăturarea tuturor răutăților (Rugăciunea de sfințire a untdelemnului) și vinul euharistic din care și noi suntem datori să ne împărtășim spre păzirea sfințeniei, întărirea credinței, izbăvire de cel rău și uneltirile lui, îngrădirea sufletului în frica mântuitoare, în curăție, în dreptate, în tot lucrul și cuvântul bineplăcut lui Dumnezeu.
Mai mult, Samarineanul milostiv, cuprins de milă, îl pune pe omul tâlhărit pe dobitocul său și-l duce la o casă de oaspeți, adică în Biserica lui Dumnezeu, ca să aibă grijă de el și să-l facă sănătos. Preacuviosul Părinte Nicodim Măndiță (1889-1975) spunea: Precum corabia lui Noe a scăpat de la înecul în noianul apelor potopului, pe el și familia sa, așa și biserica scapă din noianul păcatelor și al primejdiilor de moarte pe cei ce trăiesc, stau și rămân într-însa. Cei ce rămân afară din biserică se îneacă și se pierd, ca și lumea rămasă afară din corabia lui Noe, iar Sfântul Ierarh Ioan Hrisostom (347-407) mărturisește: Biserica este o farmacie duhovnicească, unde fiecare găsește leac pentru sine împotriva săgetărilor păcătoase.
Singurul loc unde omul se vindecă în totalitate trupește și sufletește este Biserica - casa primitoare de oaspeți. Aici, în Biserică, fiecare om își află medicamentul potrivit ca să aibă puterea de a se reîntoarce pe drumul credinței și al vieții. Cei doi dinari oferiți gazdei sunt cele două Testamente, Vechiul și Noul, ca normă de ghidare și sporire duhovnicească pe calea mântuirii. După aceasta se adaugă cuvântul Ai grijă de el și ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îți voi da (Luca 10, 35), făcându-ne să înțelegem că Samarineanul milostiv este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care poartă grijă de toți oamenii, indiferent de clasa socială, pregătirea intelectuală și funcțiile deținute. Tot Domnul, Samarineanul milostiv, o să răsplătească la a Doua Venire tuturor celor care au purtat grijă de semenii lor, care au cheltuit din timpul lor în folosul celorlalți.
Spre finalul pildei, Mântuitorul îl întreabă pe învățătorul de Lege cine este omul cel mai apropiat de persoana tâlhărită; la care el răspunde Cel care a făcut milă cu el (Luca 10, 37). Atunci, Domnul îl îndeamnă să facă asemenea, împlinind fapta în duhul credinței. Acest îndemn final al Mântuitorului, care reprezintă concluzia practică a pildei Samarineanului milostiv, a fost concretizată și urmată dintru început de Biserică. Samarineanul milostiv simbolizează iubirea lui Hristos și lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Fiecare om devine un samarinean milostiv atunci când îl ajută pe semenul său aflat în situații dificile, indiferent dacă îl cunoaște sau nu.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi a milostivirii, a iubirii și a vindecării, împreună cu perioada de post al Nașterii Domnului în care ne regăsim, ne îndeamnă să fim sprijin celor neputincioși, toiag celor slabi în credință, ridicare celor căzuți și mângâiere celor întristați. Fiecare dintre noi este dator să urmeze acest program duhovnicesc al faptelor bune, izvorâte din iubire și bucurie, pentru mântuirea semenilor. Iubirea milostivă a Tatălui, prin Fiul și desăvârșită în Duhul Sfânt ne îndeamnă la milă și compasiune față de toți oamenii.