Să ne aducem aminte de Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului

A vorbi despre Mitropolitul de pioasă amintire Antonie Plămădeală înseamnă a evoca una dintre marile personalități bisericeşti şi culturale ale zilelor noastre, care prin tot ceea ce a lucrat şi a înfăptuit s-a înscris pe deplin în „şirul dascălilor de cuget şi simțire românească” şi al marilor ierarhi ai Bisericii străbune. Au trecut 20 de ani de când Mitropolitul Antonie, după o lungă şi grea suferinţă pe care însă a purtat-o cu nădejde creştinească asemenea unui mucenic, a trecut la cele veşnice în seara zilei de 29 august 2005.

Au trecut două decenii de când trupul său istovit de boală şi de istovitoare muncă şi dăruire a coborât „în casa cea de lut a strămoşilor săi” - după cuvântul Mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, ca să se odihnească de ostenelile acestei vieţi în cripta pregătită din vreme la ctitoria sa de suflet de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus. De la plecarea lui dincolo, Mitropolitul Antonie este mereu prezent în viața Bisericii în chip nevăzut, iar numele său şi faptele sale pe tărâm bisericesc, cultural şi patriotic sunt pomenite cu pioşenie de către toţi cei care l-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au iubit.

Cu siguranță că vremurile ce vor veni vor scoate şi mai mult în evidență personalitatea de excep­ție plurivalentă a Mitropolitului Antonie. Născut în Basarabia, cea atât de încercată în decursul istoriei, şcolit la înaltele instituții teologice din ţară şi din străinătate, înzestrat de Dumnezeu cu o minte ageră, cu o tenacitate şi cu o dăruire deosebite, Mitropolitul Antonie a gustat din plin încă de tânăr din paharul amar al încercărilor şi al umilinţei. Prigonit de regimul trecut, hăituit şi închis, marginalizat şi trecut la munca de jos - deşi era doctorand şi ieromonah -, Antonie Plămădeală a avut parte însă şi de o protecție specială din partea Părintelui ceresc. Şi aceasta s-a arătat prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire, Patriarhul Justinian Marina, care l-a sprijinit şi l-a scos din umilinţă trimiţându-l la studii în Anglia, la Oxford, de unde s-a întors cu un doctorat strălucit.

Tot Patriarhul Justinian este cel care l-a promovat apoi în ierarhia superioară bisericească, propunându-l Sfântului Sinod ca Episcop-vicar patriarhal, demnitate în care va fi unul dintre colaboratorii apropiați ai patriarhului. În întreaga sa activitate, Mitropolitul Antonie a fost un om integru, un om tenace care ținea la demnitatea sa de arhiereu şi care se mândrea pe bună dreptate cu opera sa scrisă şi mai ales aceea înfăptuită la Buzău, la Sibiu, la Sâmbăta de Sus, ca şi în toată eparhia ce cuprindea atunci trei judeţe: Sibiu, Braşov şi Covasna. A fost un om ce ținea cu sfințenie la principiile sale.

A ctitorit mult în eparhie, la Centrul arhiepiscopesc din Sibiu, la Păltiniş, la Bazna şi mai ales la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a avut bucuria să o vadă sfințită la 15 august 1993 de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului şi Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist al României, împreună cu aproape toți membrii Sfântului Sinod. A fost un cărturar de vocație, lăsând o dâră luminoasă în cultura românească şi cea bisericească prin cele 40 de cărți scrise de el, unele devenite emblematice. A fost în acelaşi timp şi un ecumenist de vocație, fiind un adevărat ambasador al Bisericii noastre în întreaga lume creştină. Activitatea sa rodnică de la birou, de la amvon şi de pe teren i-a fost recunoscută unanim de toți cei care l-au cunoscut sau au avut prilejul de a-i fi în preajmă. Vreme de opt ani i-am fost colaborator apropiat ca Episcop-vicar şi am avut mult de învăţat de la dânsul, împreună lucrând pentru bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie.

De acolo, de la Sâmbăta de Sus, unde-şi doarme somnul de veci, alături de înaintaşii săi în scaun Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin, el veghează cu siguranţă asupra Ardealului pe care l-a iubit atât de mult şi pe care l-a slujit până la sacrificiu. El poate fi pe deplin mulţumit că munca şi jertfa sa i-au fost încununate de succes şi de recunoaştere unanimă, de preţuirea şi de stima contemporanilor şi a generațiilor viitoare.

Toate cele spuse până acum conturează vag aspecte ale uriaşei personalități a Mitropolitului Antonie. A fost un om mare şi un ierarh la fel de mare. Poate după Andrei Şaguna şi Nicolae Bălan, Mitropolitul Antonie este al treilea ca mărime în viața Bisericii transilvănene.

Fie ca acum, la împlinirea a 20 de ani de la despărțirea de el, noi, cei din „Biserica slujitoare”, să-i aducem un smerit omagiu, să-i urmăm sfaturile şi îndemnurile pe care ni le-a lăsat, să-i înconjurăm cu venerație mormântul pe care să aşezăm lacrimile şi florile recunoştinţei şi să-L rugăm pe Dumnezeu să-i facă parte de odihna cea fericită a aleşilor Săi.

Veşnică să-i fie pomenirea şi memoria binecuvântată!