Să ne gândim

Rostim cuvintele Crezului ortodox, cu voce tare, laolaltă cu cei din jurul nostru, de regulă în biserică - dar cum aș putea să uit că am făcut-o la unison cu câteva sute de mii de creștini în Piața Unirii, în ziua de 9 mai 1999? - fie în gând, atunci când ne rugăm în singurătate.

Dar cât de des și cât de profund ne gândim la înțelesul lor? Cât de clar le percepem realitatea?

Iisus chiar S-a pogorât din ceruri, trimis de Tatăl, chiar S-a întrupat, chiar a pătimit, mai mult decât a pătimit orice om vreodată, chiar a fost torturat, rănit, batjocorit, epuizat, răstignit, chiar a murit ca om, chiar a fost îngropat și chiar a înviat. Nu sunt episoade simbolice, ci teribil de reale și, până la Înviere, îngrozitor de dureroase.

În vremurile acelea, lumea o luase razna. Dumnezeu a lăsat oamenilor liberul arbitru, dar libertatea de a alege nu înseamnă automat că știi să alegi, iar oamenii făceau tot mai multe alegeri proaste. Cineva trebuia să le vorbească, să le explice ce greșesc și, mai ales, să le propovăduiască iubirea.

Dumnezeu putea să facă asta într-o mulțime de feluri, dar a ales să-L trimită în mijlocul lor pe Fiul Său. Nu ca prezență eterică, nu ca viziune, ci în carne și oase, pentru că în felul acesta putea fi convingător. Este un lucru la care trebuie să ne gândim bine dacă vrem să înțelegem cu adevărat rostul pogorârii și întrupării lui Iisus Hristos.

Doar că întruparea Mântuitorului avea un preț. Un preț teribil, de suferință. Cum El venea să predice Legea cea nouă, a atras mari mulțimi de oameni și, în plus, a făcut miracole, era de la sine înțeles că va deranja pe unii. Unii care aveau puterea să-L facă să sufere fizic și au făcut-o pentru că nu înțelegeau nici cine este, nici de unde și de ce a venit și cu atât mai puțin ce va urma, dar erau extrem de enervați de ceea ce reușea să sădească în mințile și sufletele oamenilor. Pentru că ei, aceia, de orice erau capabili, dar nu de iubire.

Așa că L-au chinuit din răsputeri și L-au lăsat să moară în cele mai cumplite suferințe.

Duminică vom celebra cu bucurie Învierea Domnului și tot ce înseamnă ea, inclusiv viitoarea noastră înviere întru Domnul. Dar până atunci suntem datori să ne gândim cât de mult a suferit El pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire.

Și să ne gândim, fiecare pentru sine, cât de mult respectăm această suferință.

Nu e nevoie de fapte mărețe și eroice; e suficient să fim un pic mai buni.

Poate nu numai în această săptămână...