Să nu fim figuranţi în viaţă

Omul trebuie să fie transformat, nu doar botezat. Pentru că, dacă auzim din Scriptură cuvintele că omul trebuie să se nască din nou şi că cel ce se naşte de sus nu mai păcătuieşte, trebuie să-l verificăm în viaţa noastră. Trebuie să vedem: facem sau nu facem păcate? Sunt şi păcate pe care noi le socotim minore. Nu-i corect. Dacă eşti omul lui Dumnezeu, trebuie să se vadă prezenţa lui Dumnezeu în toate ale tale. Nu trebuie să cauţi nici măcar situaţiile în care să ai ocazia de a păcătui. Noi ştim când este bine şi când este rău. Dorinţa de a ieşi din sfera păcatului şi a răului trebuie să fie o dorinţă şi o strădanie permanentă. Îndreptarea aceasta este lucrul esenţial în viaţa creştină. Altfel eşti un figurant. Un figurant la rugăciune, un figurant la mănăstire, un figurant în familie, un figurant care vrea să se arate credincios şi care face fapte de necredincios, pentru că nu s-a născut din Dumnezeu.

Preamărirea lui Dumnezeu este o chestiune esenţială, care arată prezenţa Duhului, transformarea omului din rău în bun, arată naşterea de sus. Această naştere este dovedită de faptul că omul nu mai face rău. Închinarea trebuie să fie în adevăr, adică participarea omului trebuie să fie totală. Mie îmi place să spun că toate ale omului sunt la nivelul omului. Nu te poţi închina în Duh şi în adevăr dacă nu trăieşti în Duh şi în Adevăr. În închinare trebuie să se cuprindă toată fiinţa omului. La asta trebuie să năzuim cu toţii. (arhimandrit Teofil Părăian, Gânduri care duc la cer)