„Să vă dea Domnul o inimă trează şi duhul discernământului“

Deşi Sfântul Antonie ne-a transmis viaţa monastică ca o moştenire binecuvântată, care a îmbogăţit Biserica de-a lungul tuturor secolelor, ceea ce rămâne din moştenirea sa literară este, din contra, foarte restrâns. Tot ceea ce lumea cunoaşte astăzi din învăţăturile Sfântului Antonie se limitează la viaţa Sfântului, câteva apoftegme în Pateric şi scrisorile adresate de Sfântul Antonie diverselor comunităţi monastice, care se bucurau de paternitatea sa spirituală, precum cea de la Fayyoum, Pispir sau Nitria, în sudul Alexandriei, condusă de Sfântul Ammona, prietenul Sfântului Antonie. Din aceste 20 de scrisori, numai primele şapte au drept autor pe Sfântul Antonie. Mai jos, am ales câteva fragmente din corespondenţa Sfântului Antonie, grăitoare pentru spiritul monahal care domnea în Egiptul creştin al secolului al IV-lea.

Scrisoarea a V-a Către monahi, fiii săi, îndemnându-i să imite pe sfinţi şi să se asemuiască lucrărilor lor Antonie scrie fiilor săi mult-iubiţi în Domnul şi le adresează salutul său. Fiii mei, sfinţi israeliţi după firea cea duhovnicească, nu este folositor să vă chem după numele voastre trupeşti, care trec odată cu trupul, ci eu vă numesc adevăraţi fii ai lui Israel. Ştiţi bine că dragostea mea către voi este duhovnicească şi nu trupească, de aceea nu obosesc să rog pe Domnul pentru voi, ca voi să recunoaşteţi harul care v-a fost dăruit. Căci Dumnezeu ţine pe fiecare în trezvie prin prilejurile harului său. Nu vă opriţi aşadar, fiii mei, nu încetaţi să strigaţi către Domnul zi şi noapte pentru a sili bunătatea lui Dumnezeu să vă dăruiască ajutorul ceresc şi să vă facă să cunoaşteţi ceea ce trebuie să împliniţi. „Dacă faceţi binele, voi dobândiţi odihnă tuturor sfinţilor şi drepţilor“ Căci noi, fiii mei iubiţi, locuim într-adevăr o casă de tâlhari şi suntem înlănţuiţi de legăturile morţii care ne ia cu sine pe toţi. Şi de acum înainte nu daţi somn ochilor voştri şi nu lăsaţi pleoapele voastre să aţipească ca să nu puteţi oferi sufletele voastre jertfă Domnului în toată curăţia şi ca voi să nu vă învredniciţi a-L vedea. Căci, fără curăţie, cum zice Apostolul, nimeni nu poate vedea pe Domnul. De asemenea să ştiţi iubiţii mei că, dacă faceţi binele, voi dobândiţi odihnă tuturor sfinţilor şi drepţilor, căci ei nu se bucură încă de odihna deplină atunci când noi nu am ajuns la desăvârşire. Făcând binele, voi aduceţi o mare bucurie cetelor de îngeri şi vă pregăţiţi vouă înşivă o mare bucurie; şi mie, sărmanului care locuiesc această casă de noroi, voi aduceţi veselie duhului meu. Căci ştiu că toţi sfinţii şi drepţii sunt îndureraţi atunci când ne văd slăbind în lupta noastră, că ei aduc ofranda lacrimilor şi suspinelor lor Creatorului şi că Domnul nostru, datorită suspinelor sfinţilor, se ridică asupra duhurilor celor rele şi îndepărtează de la noi lucrările lor cele rele. Dar dacă sfinţii văd că noi ne îndreptăm şi că propăşim în virtute, ei se bucură mult şi nu încetează să înalţe pentru noi numeroase rugăciuni, cu bucurie şi veselie înaintea Creatorului. Atunci Domnul nostru se bucură de faptele noastre bune ca şi de mărturiile şi rugăciunile sfinţilor şi El ne acordă o mulţime de daruri. Într-adevăr, Domnul nostru sprijină în permanenţă creatura sa când ea împlineşte poruncile Lui. De aceea să plângem înaintea bunătăţii Domnului şi să spunem cu psalmul: „Ce vom răsplăti Domnului pentru binele ce l-a făcut nouă?“. Să zicem şi cuvântul lui David din psalm: „Ce folos ai de sângele meu, dacă eu mă cobor în stricăciune?“ Ps. 29, 9. Vă doresc ca voi să înţelegeţi ceea ce eu vă voi spune şi vă voi arăta. Într-adevăr, iubiţii mei fii, oricine nu urăşte din tot sufletul ceea ce propriu firii pământeşti, stricăcioase, cu toate lucrările ei şi nu ridică mintea sa spre înălţimi către Părintele nostru al tuturor, acela nu poate fi mântuit. Dar de cel care va face ceea ce eu tocmai v-am spus, Domnul nostru va avea milă de el pentru străduinţa lui şi îi va dărui focul nevăzut şi duhovnicesc care va arde toate patimile sale şi va curăţa mintea sa. Atunci, Duhul Domnului nostru Iisus Hristos va locui în el şi va fi cu el, pentru ca el să poată să se închine Tatălui în Duh şi în adevăr. Dar dacă noi vom rămâne prieteni cu această fire pământească, vom fi duşmanii lui Dumnezeu, ai îngerilor şi ai tuturor sfinţilor. „Nu fiţi nepăsători faţă de viaţa şi mântuirea voastră“ Şi eu vă cer în numele Domnului nostru Iisus Hristos să nu fiţi nepăsători faţă de viaţa voastră şi mântuirea voastră, să nu lăsaţi ca acest timp trecător şi scurt să vă răpească veşnicia, care nu are sfârşit, nici ca acest trup de carne să vă îndepărteze de Împărăţia Luminilor, care este nemărginită şi de nespus în cuvinte, nici ca acest loc trecător unde stăm să vă lipsească de locuirea în apropiere de petrecerea îngerilor. Aşa, iubiţii mei fii, sufletul meu este uimit şi duhul meu slăbeşte, căci, deşi noi am primit libertatea alegerii pentru a îndeplini lucrările sfinţilor, suntem îmbătaţi de rele, precum cei care sunt ameţiţi prin patima băuturii. Nu am vrut să ridicăm gândurile noastre pentru a primi slava cerească, nu am imitat faptele săvârşite de toţi sfinţii, nu am urmat calea lor pentru a moşteni împreună cu ei binele veşnic. Scrisoarea a VI-a Monahilor care locuiesc în Fayyoum, pentru a-i face să cunoască atacurile demonilor şi ajutorul Sfintelor Puteri; îndemnând la deprinderea răbdării şi la îndeplinirea scopului pentru care au plecat din lume Noi ştim într-adevăr cum această fire primordială (omul) a căzut de la înălţimea sa în adâncul ruşinii şi al sărăciei şi cum Dumnezeu în milostivirea Sa a cercetat-o prin Lege, prin mijlocirea lui Moise şi a celorlalţi prooroci, apoi, în cele din urmă prin singurul Său Fiu care este Marele nostru Mijlocitor şi adevăratul nostru Doctor (Tămăduitor) capabil să vindece rănile noastre. El Şi-a asumat trupul nostru şi S-a dat pe Sine pentru noi şi pentru păcatele noastre. Datorită neştiinţei noastre, El a primit chipul (înfăţişarea) neştiinţei, datorită slăbiciunii noastre, El a purtat slăbiciunea noastră, datorită sărăciei noastre, El a luat înfăţişarea săracului, datorită firii noastre muritoare, El a gustat moartea. Pe toate acestea le-a suferit pentru noi şi prin moartea Sa noi am fost mântuiţi. Deci, noi trebuie să ducem lupta cea bună ca să se bucure pentru noi toţi sfinţii care se roagă pentru noi în momentul odihnei noastre. Atunci se vor bucura în acelaşi timp şi semănătorul şi secerătorul. (…) De aceea, vă cer, fiii mei preaiubiţi, de a vă adânci în acestea şi de a observa iconomia Făcătorului nostru: cum El ne-a cercetat prin Vestea cea Bună cunoscută în mod deschis şi descoperită duhului; căci deşi înzestraţi cu raţiune, am devenit iraţionali, datorită seducţiei patimilor din partea vrăjmaşului, cel rău, tatăl minciunii. Iadul şi cursele cele nenumărate ale diavolului Doresc ca voi să ştiţi infinitele şiretlicuri ale demonilor şi formele lor nenumărate. Cum au văzut ei că noi am devenit conştienţi de răul din noi şi de ticăloşia noastră şi că noi ne străduim să scăpăm de faptele cele rele pe care ei le săvârşeau în noi şi, în plus, că noi nu plecăm urechea la sfaturile cele rele pe care ei ni le sugerează, ei se puseră a ne lua în râs. Fiindcă ei ştiu bine că darul primit la început, pe care Făcătorul lor l-a făcut, s-a schimbat pentru ei în moarte şi că ei au fost definitiv îndepărtaţi de la El şi că au primit iadul ca moştenire din cauza neatenţiei lor şi marii lor răutăţi. De aceea, fiii mei preaiubiţi, nu încetez de a mă ruga pentru voi, noapte şi zi, ca Domnul să deschidă ochii inimii voastre ca voi să vedeţi marea răutate a demonilor şi nemumăratele vicleşuguri pe care le îndreaptă în fiecare zi spre noi. Să vă dea Domnul o inimă trează şi duhul discernământului (dreptei socotinţe) ca să vă puteţi oferi pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca jertfă vie şi sfântă şi să vă păziţi tot timpul de gelozia demonilor şi de sfaturile lor rele, de surdele lor uneltiri şi de răutatea lor ascunsă, de duhurile seducătoare şi de gândurile de hulă şi de tot ceea ce ei aruncă spre noi în tot timpul: necredincioşie, orbirea inimii, tulburări subtile pe care ei ni le aduc în fiecare zi cu tristeţea inimii, mânie şi clevetire. Ei aruncă toate acestea în inima noastră pentru ca noi să ne acuzăm unii pe alţii şi ca fiecare să se îndreptăţească pe sine, pentru ca noi să judecăm pe ceilalţi şi să ne aducem injurii unii altora, pentru ca noi să pronunţăm cuvinte de blândeţe când inima noastră este plină de răutate, pentru ca noi să condamnăm pe alţii pe baza unor simple aparenţe, în timp ce tâlharul/cel rău este în noi înşine, pentru ca noi să ne certăm pentru a face să prevaleze cuvântul nostru propriu şi să părem demni de respect. Demonii ne propun alte lucrări care depăşeşc capacităţile noastre şi ne deturnează de la cele care ne-ar fi folositoare. Ei ne fac să râdem când trebuie să plângem şi să ne întristăm când trebuie să ne bucurăm, şi în tot timpul ei ţintesc la a ne deturna de la calea cea dreaptă, pentru a ne supune tiraniei lor. Eu nu am să explic, una câte una, toate răutăţile pe care ei ni le provoacă, afară doar dacă inimile noastre se umplu de lucruri asemănătoare, acestea vor deveni hrana noastră, atunci răul va creşte şi se va înrădăcina în noi şi ne va paşte o mare osândă. De aceea nu trebuie să obosim în a ruga bunătatea Părintelui ceresc pentru ca ajutorul Său să vină şi să ne sprijine în toate acţiunile noastre. (Traducere de Augustin PĂUNOIU din „Saint Antoine, ascète selon l'Evangile, suivi de Les vingt lettres de Saint Antoine selon la tradition arabe“, Père Matta-El-Maskîne; intertitlurile aparţin redacţiei)