Sărbătoarea Mănăstirii Sfântului Gherasim de la Iordan

Mănăstirea grecească a "Maicii Domnului - Kalamon", de lângă oraşul Ierihon, şi-a serbat ieri întemeietorul şi protectorul dintre sfinţi, Sfântul Gherasim al Iordanului. Situată în spaţiul locuit preponderent de palestinieni, Mănăstirea Sfântului Gherasim este un important refugiu şi loc de rugăciune pentru creştinii ortodocşi, vizitatori sau locuitori în oraşul Ierihon.

Prăznuirea Sfântului Gherasim la mănăstirea întemeiată de el a început seara, în ajunul sărbătorii, respectându-se rânduiala Agripniei după tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit, adică rânduiala Privegherii care cuprinde următoarele slujbe: Ceasul IX, Vecernia Mică cu Pavecerniţa, Vecernia Mare, Litia cu binecuvântarea pâinilor, Utrenia şi Ceasul I. Nu cu mult după miezul nopţii s-au oficiat Ceasurile III şi VI şi Sfânta Liturghie, care s-a încheiat în zorii zilei. Această rânduială monahală de rugăciune şi nevoinţă a fost generalizată şi acceptată ca normativă de Biserică prin secolele XIII-XIV, dar ea a fost practicată în mănăstirile şi schiturile de pe Valea Iordanului din secolul V. 70 de chilii săpate în stâncă Mănăstirea Sfântului Gherasim păstrează neîntreruptă o tradiţie liturgică veche de aproape 1.500 de ani. Sfântul Gherasim de la Iordan a zidit această mănăstire împreună cu călugării nevoitori în secolul V şi a închinat-o Maicii Domnului, spre a fi aşezământ pentru toţi pustnicii care petreceau şi se rugau prin deşert. Mănăstirea a fost construită în jurul unei fântâni adânci pentru a arăta monahilor că apa vieţii pământeşti şi Apa cea Veşnică izvorăsc din Sfânta Biserică. În jurul mănăstirii există circa 70 de chilii săpate în stâncă în care mai vieţuiesc şi azi călugări retraşi din obşte. În acest loc au poposit o vreme şi Sfinţii români Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ şi Cuviosul Iosif de la Bisericani. Sfântul Gherasim a reuşit să unească sihăstria cu viaţa monahală de obşte prin rânduiala pe care a lăsat-o acestei mănăstiri. Călugării tineri locuiau în mănăstire, iar după ce făceau ucenicie la un părinte experimentat, se retrăgeau alături de acesta în pustie, ca mai apoi să-şi sape propria locuinţă în munte. Sâmbăta şi Duminica erau zilele în care se adunau împreună toţi monahii, sihaştrii şi cei din mănăstire, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a se împărtăşi. În anul 2009, mănăstirea şi toate construcţiile adiacente au fost restaurate complet şi a fost construită şi o casă de oaspeţi pentru închinătorii care vin la Sfântul Gherasim.