Schimbarea societății

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 13 Noiembrie 2016

Citeam deunăzi un editorial dintr-un număr apărut în 1996 al periodicului „Vestitorul Ortodoxiei”, care analiza societatea românească din acele vremuri și implicarea Bisericii în viața cetății. Mai exact, textul lua în discuție consolidarea predării religiei în școlile publice, prezența preoților în spitale și penitenciare, dar și începuturile clerului militar din România postdecembristă. În a doua parte, editorialul se referea la avalanșa de nonvalori, de consumerism și subcultură facilă, care îndeamnă la moravuri ușoare, foarte profitabile pentru cei care le pun la dispoziția cetățeanului. Întrebarea de acum două decenii pentru autor era dacă se va încerca o analiză științifică, prin metode clare, a sistemului politic și mai ales social care se instaura atunci în România.

Astăzi, după trecerea a douăzeci de ani, când lucrurile par a se așeza, cred că ne putem pune aceeași întrebare: de ce nu am studiat din timp tăvălugul care a venit peste noi, ca să știm ce trebuie evitat, și de ce acum oamenii se mândresc cu cărți și cercetări științifice despre ceea ce s-a petrecut în timpul regimului comunist, iar ceea ce se întâmplă în țara noastră din 1989 este lăsat la voia întâmplării sau, în cel mai bun caz, discutat sub formă de bârfă la talk-show-urile televiziunilor sau la radio? De ce nu am înțeles ce se întâmplă cu noi, deși am fost siguri că deteriorarea vieții sociale și comunitare se datorează aproape exclusiv dorinței unei mici pături de conaționali de a se îmbogăți peste măsură?

De curând am aflat pe calea rețelelor virtuale de socializare că o persoană și-a publicat cartea despre cenzura presei românești în timpul comunismului și mă aștept, cum ar fi și firesc, ca această cercetare să nu se oprească la anul 1989, pentru că astăzi vedem adeseori o tăcere a presei despre multe subiecte care au devenit tabu. Și nu știu de ce, aproape toate aceste subiecte se referă la moralitate și instituțiile care o promovează, dintre care Biserica este cea mai vizată. Marșul tinerilor participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea (ITO) care a avut loc în această toamnă, desfășurat prin centrul Capitalei, a fost aproape total ignorat de presa românească, într-o perioadă lipsită de evenimente care să umple jurnalele de știri. Ce exemplu mai clar de cenzură poți oferi în acest caz? Chiar dacă aceasta nu este evidentă, chiar dacă nu li se interzice jurnaliștilor în mod clar să scrie despre tinerii din Biserică, evenimentul a lipsit din presă, ca și cum toți s-ar fi înțeles. Nu ne aduce aceasta aminte de vremurile triste de odinioară?

Așadar, din nefericire, răspunsul la întrebarea editorialului de acum două decenii ar putea fi că, cel mai probabil, nu se va face un studiu al impactului negativ pe care l-a avut și îl are încurajarea de către unii a orgoliilor și patimilor ieftine ale românilor, pentru că acestea sunt aducătoare de profit, iar un astfel de studiu poate fi chiar obiectul unei cenzuri cu totul diferite de aceea a regimului comunist.