Schitul dorit de Părintele Daniil de la Rarău

S-a amintit uneori despre visul Părintelui ­Daniil Sandu Tudor de a pune început bun unei mănăstiri de călugări cărturari. Într-o anume măsură, Mănăstirea Antim a demonstrat în vremea Rugului Aprins că o asemenea lucrare este posibilă...

Am subliniat în articolul de acum o săptămână activitatea de ctitori a câtorva membri ai Rugului Aprins, începând concret cu Mănăstirea Antim. Am arătat astfel că părinții Daniil Sandu Tudor (inițial, frate la Antim), Vasile Vasilache, egumenul, profesorii universitari Anton Dumitriu și Alexandru Mironescu împreună cu generalii Gh. Iorgulescu, Gh. Stratilescu și Traian Tetrat au făcut parte din grupul care a coordonat restaurarea Mănăstirii Antim. Ulterior, acestora li s-au adăugat arhitectul Petre Antonescu, Cuviosul Sofian Boghiu și părintele Benedict Ghiuș. Cu excepția arhitectului Antonescu și, probabil, a generalilor Iorgulescu și Stratilescu - toți ceilalți au participat concomitent la întâlnirile Rugului Aprins.

Ceea ce nu se știe aproape deloc este că Părintele Daniil Sandu Tudor plănuise ctitorirea unui nou schit pe Muntele Rarău. Deja rodat cu restaurările Mănăstirii Antim, unde a și fost tuns în monahism (3 septembrie 1948), fapt pentru care într-unul din procesele-verbale de recepție va semna cu primul său nume de monah, Agathon, fondatorul Rugului Aprins a făcut câțiva pași concreți în planul său pentru Rarău. Astfel, ajuns acolo în noiembrie 1953 și numit stareț către finalul anului 1954, Părintele Daniil elaborează un dosar extrem de serios prin care la puțină vreme primește aprobarea Patriarhiei pentru restaurarea schitului. Iată doar câteva dovezi concrete, ilustrate în actele premergătoare marelui său proiect:

Proces-verbal

„Astăzi, 17 Mai 1955.

Subsemnatul Ștefan Popescu, inspector pt. controlul financiar la Patriarhia Română, în baza atribuțiunilor ce îmi revin și în conformitate cu planul de lucru pe trim. II/955, am procedat la verificarea actelor prezentate, personal, la sediul Administrației Patriarhale, de către P.C. Stareț Daniil Tudor, pentru justificarea folosirii subvenției de 25.000 lei, acordată de către Patriarhia Română în scopul construirii bisericii Schitului Rarău, constatând următoarele:

Schitul a primit - în scopul sus arătat - la data de 27 Iulie 1954, o subvenție de la Ministerul Cultelor (aprobată la data de 20 Mai 1954) în sumă de 12.000 lei, idem de la Patriarhia Română (aprobată la data de 27 Mai 1954) în sumă de 25.000 lei. Total 37.258 lei. (Ambele sume au fost virate, prin Mitropolia Iașilor, în contul Schitului Rarău deschis la B.R.P.R., sediul Câmpulung - Moldova).”

După verificări, se constată exactitatea cheltuielilor, iar documentul este semnat de: inspectorul Ștefan Popescu alături de starețul Schitului Rarău, ieroschimonahul Daniil Tudor.

...Cu totul surprinzător, pentru acestea avea să fie elaborat un întreg dosar coordonat de arhitectul Constantin Joja, el însuși membru al Rugului Aprins (vezi Ziarul Lumina, 21 mai 2025), documentație cu toate calculele și planșele de arhitectură finisate - pentru o viitoare construcție monahală pe Rarău. Acesteia i se găsise un spațiu nou, la 300 de metri distanță de schitul istoric. Iată sumarul și argumentul de început - bun - al acestui laborios dosar aprobat inițial de toate instanțele: și cele ale Statului, și cele ale Bisericii.

Dosarul conține o serie de capitole scrise: 1) Memoriu justificativ; 2) Plan de investiții; 3) Deviz de lucrări; 4) Extras de materiale; 5) Seria de prețuri; 6) Baza prețurilor; 7) Analiza de prețuri; 8) Antemăsurătoare. Plus o serie de planșe ale viitorului ansamblu monahal: 1) Fațada sud; 2) Fațadă și secțiuni; 3) Planul parterului; 4) Planul fundațiilor; 5) Planul acoperișului.

Memoriu justificativ asupra construcției Schitului Rarău

„Actualul schit Rarău reconstruit în anul 1920, în lemn, fără nici o preocupare stilistică este înconjurat de două clădiri cu câte patru camere, o bucătărie cu trapeză de dimensiuni foarte mici, clădite de asemenea în lemn, având o vechime de circa 30-40 de ani, construcții foarte slabe și deteriorate din cauza relei întrețineri. Din vechile clădiri ale schitului nici o urmă nu se mai găsește, distruse în urma războiului din 1916.

Pentru acoperirea nevoilor de cult și adăpostire și a unui număr mai mare de monahi, era necesară construcția unei noi clădiri de chilii și a unui lăcaș de cult mai încăpător și mai corespunzător tradiției arhitectonice a țării noastre. S-a ales deci un loc mai puțin accesibil călătorilor, destinându-se noului schit o retragere monahală cât mai completă; rămânând ca vechiul schit să deservească mai departe nevoile de cult ale credincioșilor și pentru adăpostirea lor temporară.

Construit pe un teren în pantă de 20% la circa 300 m. depărtare de vechiul schit și ridicat cu circa 60 m. mai sus, noul schit cuprinde un corp de chilii orientat spre sud, cu 8 chilii formate dintr-o cămăruță de studiu și o cameră de dormit, clădire așezată pe latura nord. Pe latura sud au fost plasate o bibliotecă și o trapeză cu o bucătărie. În corpuri despărțite, dar fiind legate cu câte un portic acoperit de clădirea chiliilor închid cetatea propriu-zisă a schitului.

În mijlocul vetrei este așezată către latura sud biserica schitului, așezată pe golul dintre trapeză și bibliotecă, putând fi văzută din vale de la depărtare de 10 km. Construcția schitului a fost proiectată în întregime din lemn, materialul ieftin și abundent al regiunii. Întrucât schitul se află la o depărtare de 20 km. de localitățile locuite și la o altitudine de 1.400 m. cu o trecere obligată de la Câmpulung [Moldovenesc] peste cota 1.600 m., orice material în afară de cel local costă de 5 ori mai scump din cauza transportului, care se face în condiții foarte grele cu căruța.

Fundațiile schitului vor fi executate din zidărie de piatră brută, iar construcția pereților din cioplitură de brad, încheiată în căsoae. Încăperile vor fi tencuite în interior. Acoperișul și pereții, orientați la nord, vor fi înveliți cu draniță locală. Pereții bisericii fiind destinați să primească o decorație sculptu­rală în lemn, vor fi îmbrăcați în plăci verticale din lemn de paltin gros de 12 cm. protejați de o streașină lată de 1,70 m. Aceeași îmbrăcăminte în lemn de paltin este prevăzută și pentru interiorul bisericii. În corpul chiliilor s-a amenajat un paraclis pentru slujbele de iarnă.

Arhitectura bisericii respectă tradiția moldovenească, iar pridvorul chiliilor, care este singura podoabă arhitectonică a clădirilor, este pridvorul obișnuit de lemn. Întocmit, verificat, (ss) Arh. C. Joja”.

O „recapitulație” a cheltuielilor - descrise piesă cu piesă în dosar - va ajunge la suma de 774.000,00 lei.

Un proiect ulterior tergiversat în mod regretabil de autoritățile comuniste și rămas doar o promisiune, odată cu arestarea și moartea martirică în închisoarea de la Aiud a ctitorului său, ieroschimonahul Daniil de la Rarău...