Cădelniţă (slav. kadilinica): obiect de cult care se foloseşte la cădire sau tămâiere în biserică şi la diverse servicii liturgice.
Istorie, formă şi utilizare
Toate slujbele liturgice sunt însoţite de tămâiere, de cădire. Utilizarea tămâii în cadrul cultului este regăsită încă din Vechiul Testament. Pentru fiecare cădire a sfântului lăcaş se pregăteşte cădelniţa. Cădelniţa este un vas ca un pahar de formă ovală, lucrat din metal, atârnat de trei sau patru lănţişoare de un capac, prevăzut cu belciug, pentru a fi ţinut în mână. Capacul este prevăzut şi cu un orificiu prin care trece alt lănţişor cu belciug la capăt care acţionează partea de deasupra cădelniţei, mobilă, şi care dă voie fumului să iasă afară, să se înalţe, întru miros de bună mireasmă duhovnicească. Cădelniţa se foloseşte în timpul cădirii, ca act săvârșit de episcop, preot sau diacon și, în anumite momente sau rânduieli bisericeşti, de monahii și monahiile din mănăstiri. Pentru săvârşirea propriu-zisă a actului liturgic de cădire, cădelniţa se pregăteşte în mod deosebit. În paharul cădelniţei se aşează cărbune special, aprins, peste care sau în jurul căruia se pune tămâia. Preotul rosteşte o rugăciune specială în momentul când se pune tămâia în cădelniţă în Sfântul Altar: Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească…, precum şi o rugăciune de binecuvântare: Binecuvântată este tămâia sfinţilor Tăi, Doamne, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. De aceea pentru sfintele slujbe săvârşite în biserică, dar şi la casele credincioşilor, se cuvine a se folosi tămâie naturală, de calitate, produsă în atelierele bisericeşti. Cădelniţa şi cădirea sau căditul sunt moştenite din cultul Vechiului Testament. De la formele simple, care erau ca nişte vase de argilă, ceramică sau metal, forma cădelniţei a evoluat. Formele cădelniţelor pe care le folosim astăzi ar data de prin sec. al XII-lea. De cele mai multe ori, în prezent, cădelniţa are formă de biserică.
Ce simbolizează?
Cădelniţa care răspândeşte mirosul de tămâie simbolizează buna mireasmă a învăţăturii de credinţă cu care trebuie să se asemene credincioşii (Sfântul Ambrozie). După Gherman al Constantinopolului, cădelniţa simbolizează umanitatea Mântuitorului, jarul, divinitatea Sa, iar fumul este mireasma Duhului Sfânt.
Căţuie (gr. o katsion - tămâietoare): vas sau obiect liturgic întrebuinţat pentru a tămâia în biserică.
Spre deosebire de cădelniţă, căţuia are forma unei tăviţe cu capac traforat, confecţionată din metal, prevăzută cu mâner scurt şi cu clopoţei. Căţuia sau tămâierniţa se foloseşte pentru arderea tămâii şi în casele particulare. Pentru respectarea istoriei, a rânduielii, precum şi pentru manifestarea evlaviei este foarte important ca aceste obiecte liturgice, cădelniţa şi căţuia, să fie procurate din atelierele bisericeşti, fiind confecţionate cu evlavie şi pricepere din materiale preţioase.
Bibliografie generală
1 Nicolae D. Necula, „Cădelniţa” în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.
2 Lucian Petroaia, „Tămâie”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.
3 Cristian Cercel, „Căţuie”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. BASILICA, București, 2019.