Şcoli de filosofie şi exerciţii ale sufletului

Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul - pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adânci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea şi atâtea lucrări necesare şi obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoinţă de ţăran, cu o singură nădejde: că atunci când va veni vara va secera grâul auriu, îşi va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelşugată.

Aceasta o spun pentru a-i mângâia şi a-i încuraja pe cei care se trudesc pentru cucerirea virtuţii. Dacă ţăranul se nevoieşte atâta pentru a avea câştig în viaţa aceasta, cu atât mai mult trebuie noi să ridicăm cu bărbăţie povara greutăţilor şi a necazurilor, pentru a câştiga viaţa veşnică. Dacă ţăranul luptă pentru o nădejde nu numai trecătoare, dar şi nesigură, căci, adeseori, după atâtea eforturi, o boală, o invazie de lăcuste, o grindină sau vreo altă nenorocire poate distruge toată recolta, în viaţa creştinului însă nu se întâmplă la fel. Nădejdea lui este sigură şi veşnică. Căci n-are a se teme nici de condiţiile vremii, nici primejdii sau moartea nu e nevoie să le înfrunte, iar pentru necazurile şi ispitele pe care le rabdă va lua şi răsplată bogată. Tocmai de aceea şi Apostolul Pavel ne povăţuieşte nu numai să răbdăm, ci să ne şi bucurăm de încercările care vin peste noi. Să nu trecem cu uşurinţă peste povaţa Apostolului. S-o cercetăm cu atenţie, pentru că ne învaţă cu multă înţelepciune. Care este cel mai profund înţeles al ei? Apostolii au străbătut lumea-n lung şi-n lat, dezrădăcinând rătăcirea idolatră şi răspândind pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice fărădelege, au curăţat murdăria păcatului şi i-au învăţat pe creştini să nu aibă nici o legătură cu idolii, ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat. Purtătorii tradiţiilor idolatre s-au răsculat. Împăraţii şi domnitorii au arătat severitate incredibilă, poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau cu asprime. Vrăjmaşii lui Hristos au predicat război total împotriva credincioşilor Lui. Prigoane, arestări, exiluri, ameninţări, torturi cumplite, morţi dureroase… Lumea întreagă semăna cu o mare furtunoasă, care provoca naufragii repetate. Pe toate acestea apostolii le-au răbdat pentru a-L face cunoscut pe Hristos. Creştinul care se împuţinează la suflet în faţa necazurilor nu se poate înviora şi mulţumi numai cu nădejdea bunătăţilor viitoare. Ce face deci Apostolul Pavel? Spune că ispitele şi necazurile sunt pricini de bucurie şi laudă şi, totodată, aminteşte că prin jertfa pe Cruce a Domnului am câştigat multe şi nepreţuite bunătăţi fără să ne chinuim, fără să trudim, fără să asudăm. Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului şi beţiei, s-ar târî prin mocirlă precum porcul, ar uita cu desăvârşire de Dumnezeu şi de poruncile Lui. Aşa, însă, nevoinţele şi temerile, necazurile şi încercările îl menţin într-o oarecare stare de veghe, îi devin şcoli de filosofie, exerciţii ale sufletului. Necazurile şi întristările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă şi bucurie. De altfel, necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înţelepciune. Cunoscând toate acestea, fraţilor, să ridicăm cu bărbăţie povara suferinţelor care ne cuprind, pentru că Dumnezeu le îngăduie spre folosul nostru. Când nenorocirile ne lovesc, să nu ne tulburăm, să nu ne împuţinăm la suflet, să nu ne văităm. Să le primim ca pe nişte daruri cereşti, ca pe nişte binefaceri dumnezeieşti şi să-L slăvim pe Domnul. Astfel, şi în această viaţă scurtă vom fi liniştiţi şi mulţumiţi, dar şi în cea de dincolo, cea veşnică, ne vom desfăta de bunătăţile nestricăcioase, cu harul şi iubirea de oameni ale lui Iisus Hristos. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii)