Scopul călătoriei
Suntem adesea în călătorii de cele mai multe feluri, în diferite ţări sau locuri, obiective dintre cele mai exotice. Călătoriile noastre au caracteristici din cele mai diverse. Unele sunt de scurtă durată, altele mai lungi, unele au ca scop viteza, altele liniştirea sau, pur şi simplu, petrecerea timpului într-un mod plăcut.
Atunci când sunt întrebat care este scopul călătoriei mele, rămân un pic pe gânduri, pentru că nu pot răspunde foarte clar. Privesc întotdeauna călătoria ca pe ceva complex, care nu poate fi definit cu exactitate.
Nu mai avem astăzi timp de călătorii iniţiatice, dar tocmai despre aceste călătorii aş vrea să vorbesc. Mergem, alergăm, şofăm sau pilotăm, doar-doar vom ajunge mai repede la destinaţie, pentru ca acolo să… stăm. Stăm la o cafea, la un ceai, la masă, în faţa televizorului, stăm întinşi, relaxându-ne… stăm. În sudul ţării, acest cuvânt a căpătat chiar conotaţii locative, înlocuind „trăitul“ celor din Nord şi astfel, la Bucureşti, oamenii au ajuns să „stea“ tot timpul, şi acasă, dar şi după ce au călătorit.
Sigur că acest fel de a gândi este produsul lumii pline de tehnologie şi că altfel nici nu s-ar fi putut, având în vedere felul în care privesc astăzi oamenii lucrurile şi viaţa. Statul este o dorinţă a omului contemporan, pentru că acesta este nevoit să fie tot timpul în mişcare, să alerge ca, paradoxal, să „trăiască“. Aceasta este lumea în care trăim acum, vrem noi, ori nu!
Cu toate acestea, sunt convins că putem „fura“ călătoriile de odinioară, călătoriile în care ne regăsim, călătoriile în care putem găsi pe cineva, mai ales că infrastructura românească, încă sub nivelul celei europene, ne permite acest lucru. Trenurile noastre sunt încă lente şi au întârzieri, oferind oamenilor motive de discuţii şi interpretări. La fel e şi în cazul drumurilor, pe care se şofează încet, fapt care te obligă să te opreşti la un popas şi să vezi lumea un pic altfel.
Chiar dacă cei mai mulţi oameni nici nu-şi pun problema „trăirii“ în timpul călătoriei, ci rămân la nivelul „statului“, putem începe prin schimbarea percepţiei noastre asupra călătoriei.
Încă din vechime se considera că orice călătorie îl poate ajuta pe om să răspundă întrebărilor personale importante, problemelor cu care se confrunta, să găsească prieteni sau locuri pe care să le îndrăgească. Călătoria te putea forma ca om, te putea ajuta să îţi înfrunţi temerile şi te putea căli.
Cea mai importantă călătorie a cuiva este aceea spre persoana sau locul unde poţi afla răspunsul la cele mai importante întrebări ale vieţii: Cu cine să mă căsătoresc? Ce serviciu să-mi aleg? Să-mi dau sau nu demisia? Să plec sau nu din ţară? Să mai fac sau nu copii? Toate aceste întrebări răsar, la un moment dat, în mintea fiecărui om şi, de multe ori, obişnuit să primească totul, ca la supermarket, acesta vrea să afle imediat răspunsul exact la ele.
Paradoxul constă în aceea că, deşi oamenii se duc la persoane sau locuri unde vor să afle răspunsul, răspunsul nu se află acolo. Răspunsul este în inima lor, iar călătoria iniţiatică, fie ea şi imaginară, este poate singura cale de a-l afla. O persoană străină, indiferent de starea ei, nu ne poate spune exact ce e în inima noastră. Noi suntem singurii capabili să intrăm acolo şi să vedem ce ni se potriveşte.