Scrisoare din Finlanda: „Liturghia“ consumistă

O problemă întâlnită în toate casele: tot felul de lucruri umplu la refuz spaţiile strâmte de depozitare, pentru că oamenilor le este parcă frică să arunce ceva. „Nici nu ştii când o să ai odată nevoie...“. Un fenomen asemănător poate fi remarcat în vieţile noastre, în general. Adunăm tot felul de lucruri de-a lungul vieţii şi ne este milă să ne despărţim apoi de ele. Numai că, încet-încet, simţim cum ne cuprinde oboseala şi deznădejdea.

Nu-i nimic de mirare în faptul că, deşi viaţa noastră este plină la refuz de tot felul de nimicuri, alte lucruri „noi“ nu încetează să ne ispitească. De aceea, în fiecare an, înainte de Paşte, Biserica noastră ne invită să ne simplificăm existenţa printr-o perioadă de post şi de rugăciune şi să ne evaluăm starea sufletească la un duhovnic. Dar care sunt lucrurile de care avem absolută nevoie? Ce este cu adevărat esenţial pentru viaţa noastră? Ce să înţelegem prin „pâinea noastră cea de toate zilele“, la care face referire Rugăciunea Domnească, care sunt lucrurile fără de care nu putem trăi? Aici, în Finlanda, prin necesar se înţelege consum în exces: cumpăm lucruri inutile; dorim prea multe lucruri; facem provizii iraţionale pentru mai târziu, aşa cum făceau primii colonizatori ai Vestului sălbatic, care acaparau mult mai mult pământ decât le trebuia, doar ca să simtă un fals sentiment de siguranţă. Mania consumistă este un semn de necredinţă. Nu mai credem că Dumnezeu are grijă de noi. Într-un fel, poate că încercăm să „uşurăm“ treaba lui Dumnezeu: dacă avem noi înşine grijă de noi, Îl „scutim“ pe Dumnezeu de eventuale eforturi. În realitate, ne comportăm exact ca bogatul din Evanghelie, care era obsedat doar de gândul de a-şi lărgi hambarele, dar care, a auzit cuvintele: „Nebunule! În această noapte sufletul tău se va lua de la tine“. Oricât ne-am amăgi, siguranţa şi sănătatea nu pot fi garantate de posesiunea exagerată de bunuri. Consumismul a devenit un fel de nouă religie. În mall-uri şi în supermarketuri suntem îmbiaţi cu „muzică religioasă consumistă“, întreruptă, din când în când, de „ectenii“ care anunţă, iară şi iară, despre „oferta specială de la etajul 3“. De asemenea, în spaţiile comerciale suntem învăluiţi de parfumuri plăcute, asemenea tămâiei, şi suntem ademeniţi cu „icoane“ care ne „profeţesc“ cum vom arăta dacă vom achiziţiona lucrul căruia i se face reclamă. Ca şi icoanele adevărate, panourile publicitare prezintă ţinta, nu realitatea. În sfârşit, vine şi momentul „împărtăşirii“: dăm banii şi primim produsul; să spunem că haine. Apoi, ne lăsăm înşelaţi de gândul că purtând hainele nou cumpărate vom deveni alţii; semn că mai credem în transformare şi transfigurare. Din nefericire, basmul se termină brusc şi, în loc să ne grăbim către comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii, alergăm înapoi la magazin şi cumpărăm din nou. În acest fel funcţionează societatea „perfectă“ de consum. Până de curând, Biserica a fost singura voce care a criticat acest stil de viaţă. Şi nu de puţine ori a fost ridiculizată pentru opiniile ei. Dar acum, ea nu mai este singură, numerose alte voci adăugându-i-se. Schimbările climatice sunt foarte puternice şi oferă deja evidenţe despre ce s-ar putea întâmpla dacă vom continua să înaintăm iresponsabil pe această cale, pe care mărşăluieşte civilizaţia occidentală. Deja consumismul nu mai este o problemă de ordin spiritual, ci un pericol la adresa existenţei noastre fizice. Dătător de speranţă este faptul că lumea începe să-şi debaraseze casele de lucrurile inutine şi să se concentreze asupra lucrurilor cu adevărat esenţial. Iar pentru noi, ortodocşii, cu adevărat important este să-L slujim pe Hristos prin înfrânare, smerenie, răbdare şi dragoste.