Secretul paginii 14

Dintre toate paginile cotidianului "Ziarul Lumina", cea mai puţin citită, statistic vorbind, este pagina 14. În decursul timpului, aceasta a conţinut programele posturilor de radio şi tv ale Patriarhiei Române, anunţuri de la diferite sectoare ale Administraţiei Patriarhale şi, nu în ultimul rând, caseta editorială, interesant a fi citită din când în când pentru a lua la cunoştinţă noile evoluţii în ceea ce priveşte cadrul decizional intern al acestei instituţii-publicaţie. O bună bucată de timp, cazurile umanitare nu au făcut obiectul unor anunţuri în pagina 14, majoritatea dintre acestea fiind tratate mai pe larg în celelalte pagini ale ziarului. Cu timpul însă, în pagina cu pricina şi-au făcut loc aproape insesizabil câteva anunţuri umanitare, cazurile din spatele acestora fiind verificate de cei care le propuseseră, cu indicarea contului în care persoanele binevoitoare puteau vira o sumă de bani în încercarea ajutării cazului descris mai sus în câteva rânduri. Întregul caz, poate întreaga suferinţă pe care familia în cauză se vedea nevoită să o înfrunte, era receptat mai întâi de noi, cei din redacţie, şi ulterior de cititori, ca o casetă în partea de jos a paginii 14. Cea mai puţin citită pagină a ziarului.

Nu vreau să supun pagina în cauză oprobriului cititorilor şi tuturor celor care nu sunt cititori fideli, dar cunosc ziarul, însă nici nu vreau să induc falsa convingere că aceasta ar fi un tezaur de cunoştinţe neapărat necesare pentru cultura religioasă creştin-ortodoxă şi că toţi cititorii ar trebui să lectureze ziarul deschizând mai întâi pagina 14. Vreau numai să amintesc pe scurt faptul că în spatele unui astfel de anunţ se afla, până mai ieri, un copilaş - Marina Denisa. Nu e locul, intenţia şi nici măcar scopul ziarului în care apare acest articol ca drama unei familii să fie detaliată. Însă cu puţin timp în urmă am aflat, întâmplător, că fetiţa a trecut la Domnul. Cu alte cuvinte, anunţul umanitar nu îşi mai avea rostul. Ştirea a fost transmisă mai departe, la tehnoredactare, iar colegii de acolo au îndepărtat din machetă caseta cu anunţul care ascundea o poveste tristă. Între timp, brusc toată lumea şi-a îndreptat atenţia către pagina 14, fiecare încercând să îşi amintească anunţul, numele şi situaţia subiectului casetei respective. Pentru ziar, acesta sau oricare altul, sfârşitul unei poveşti de viaţă se traduce şi în eliminarea anunţului umanitar de pe una dintre pagini sau cel mult într-o discuţie scurtă prin redacţie. E adevărat, suntem ocupaţi cu toţii, în general întreaga societate românească, nu numai cei implicaţi în mass-media, în urmărirea ştirilor, a reportajelor, a informaţiilor în exclusivitate şi eventual în direct a subiectelor tari, a interlocutorilor pentru interviuri care să ne crească mai mult sau mai puţin cota, încât anunţurile mici nu sunt luate în seamă aşa cum ar trebui. Suntem prea ocupaţi pentru texte mici, ne dedicăm articolelor de anvergură şi cu greutate, care e firesc să atragă, atât pe redactori, cât şi pe cititori, însă istoria unor oameni nu se scrie, din păcate, doar pe prima pagină.