Semnal editorial: Despre rolul icoanei în societatea cultural-religioasă europeană

O nouă apariţie editorială în domeniul istoriei artei bisericeşti este semnată de doamna dr. Elena Ene D. Vasilescu, specialist în iconografie bizantină şi postbizantină, coordonator de proiect la Centrul pentru Studii Clasice şi Bizantine de la Biblioteca Bodleian (Universitatea Oxford). Preocupată de rolul pe care icoana îl joacă astăzi în societatea cultural-religioasă europeană, autoarea lansează încă din titlul lucrării provocarea unei evaluări, a unei situaţii aparent cuantificabile: Icoană şi iconari în România: cât Bizanţ, cât Occident?

Fiind una dintre cele mai importante componente ale culturii, arta contribuie la descoperirea şi înţelegerea sensurilor multiple ale existenţei. În Ortodoxie, arta - caracterizată de o complexă şi cuprinzătoare motivaţie teologică - are funcţie liturgică. Cinstirea icoanei îl eliberează pe om de limitele timpului şi ale spaţiului, îl înalţă pe om spre o stare duhovnicească nouă, îl transformă sufleteşte şi raţional, iar această spiritualizare şi înnoire în Hristos rodeşte în sufletul omului sensibilitatea estetică. Prin urmare, icoana are un rol mijlocitor, revelator şi catehetic, făcându-l pe omul cinstitor de Dumnezeu prin icoană transfigurator al materiei, creator al sacrului. În primul capitol al acestei cărţi autoarea vorbeşte despre influenţa şi confluenţa creştinismului oriental şi a celui occidental în ceea ce priveşte arta bisericească de până la schisma din 1054. Făcând apoi referire la contextul politic-cultural intern şi extern, doamna Vasilescu realizează o analiză istorică a tradiţiei ortodoxe româneşti de zugrăvire a icoanelor şi a frescelor, cu precădere în perioada cuprinsă între cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi contemporaneitate. Capitolul al doilea subliniază apariţia în spaţiul ortodox românesc a secolului al XIX-lea a unui stil distinct de pictură bisericească, marcat de influenţa occidentală. Prezentând drept model câţiva remarcabili iconari, autoarea subliniază, în capitolul al III-lea, trăsăturile canonice ale profesiei de iconar şi rolul mănăstirilor în pregătirea acestora. Capitolul următor îl are în prim-plan pe marele pictor Gheorghe Tattarescu, fiind pusă în evidenţă influenţa considerabilă pe care acesta a avut-o asupra picturii româneşti bisericeşti. Este menţionată aici şi decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din anul 1889, de revenire la stilul bizantin. Ultimul capitol al cărţii reproduce interviuri cu pictori de icoane, cu persoane implicate în educarea acestora sau cu funcţii de conducere în Biserica Ortodoxă Română. Prin realizarea acestor interviuri, autoarea a dorit să evidenţieze importanţa pe care iconarii o dau respectării tradiţiei picturii de icoană şi să identifice eventualele efecte ale constrângerii comuniste asupra exercitării profesiei de pictor bisericesc. Cartea, bine documentată ştiinţific, cu juste analize şi comentarii, urmează ideea consemnată de autoare în concluziile sale: „Descrierea cea mai potrivită a situaţiei actuale din pictura bisericească din România este în termeni de coexistenţă a icoanelor pictate în mai multe modalităţi, toate sub ideea generală a unei picturi bisericeşti de tradiţie bizantină“. Icoană şi iconari în România: cât Bizanţ, cât Occident? oferă preţioase informaţii cu caracter dogmatic, liturgic, istoric, de cultură şi tehnică iconografică, adresându-se cu precădere pictorilor de icoane, teologi demni de patrimoniul iconografic românesc şi apărători ai erminiei bizantine autentice şi nefalsificate. Volomul a apărut la editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.