Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu

Sfântul Apostol Iacob († 44) a urmat Mântuitorului Iisus Hristos împreună cu fratele său, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, pe când dregeau mrejele alături de tatăl lor, Zevedeu, răspunzând chemării Domnului la apostolat.

„Pe aceşti doi fraţi şi pe Petru nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalţi Apostoli dumnezeieştile Lui taine, precum s-a întâmplat pe Tabor, când a voit să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, iar mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii şi a smereniei Sale. Tradiţia mărturiseşte că după Pătimirea cea de bunăvoie, după Înviere şi Înălţarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob a fost în Spania şi în alte părţi şi acolo a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul VIII, luna aprilie).

Când s-a întors la Ierusalim, pentru că învăţa cu multă îndrăzneală că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul neamului omenesc, iudeii s-au mâniat şi au cerut regelui Irod Agripa (41-44) să prigonească Biserica, iar pe Sfântul Apostol Iacob să-l omoare. Irod a ordonat arestarea câtorva dintre fruntaşii Bisericii și a poruncit ca Sfântul Apostol Iacob să fie ucis cu sabia. A fost închis atunci în temniţă şi Sfântul Apostol Petru.

Sfântul Iacob a fost primul apostol care a suferit moarte mucenicească pentru Hristos. După ce a fost martirizat, ucenicii săi i-au luat trupul şi l-au dus în Spania. Aici, la mormântul său din Compostella, „se săvârşesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu”.