Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul s-a născut în Palestina şi a trăit între anii 578 şi 649. Sinaxarul din Minei pe luna martie ne spune că „tot drumul vieţii sale a fost o rugăciune neîntreruptă şi o neasemănată dragoste către Dumnezeu. Trăind prin toate aceste fapte mari în chip bineplăcut lui Dumnezeu, scriind Scara, alcătuind cuvinte de învăţătură pline de folos sufletesc”. El a primit o educaţie solidă, iar pentru cunoştinţele sale a dobândit mai târziu numele de Ioan Scolasticul. La vârsta de 16 ani a intrat în obştea mănăstirii din muntele Sinai, iar la 20 de ani a fost călugărit. Aici l-a avut ca părinte duhovnicesc pe bătrânul Martirie, timp de două decenii.
Din volumul 9 al Filocaliei aflăm că după moartea bătrânului Martirie, Cuviosul Ioan se retrage „într-un loc izolat, numit Thola, la cinci mile de mănăstire, unde s-a închinat vieţii de linişte vreme de patruzeci de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost rugat să primească postul de egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea şi îndruma monahii din mănăstire pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai (...). Ioan de Raith i-a cerut lui Ioan Scărarul să dea monahilor o regulă scrisă, după care vieţuind să urce spre cer ca pe o scară asemenea celei văzute de Patriarhul Iacov în vis. Dar autorul Scării, descriind urcuşul ca trecând prin 30 de trepte, s-a gândit cu deosebire la cei 30 de ani de viaţă ai Mântuitorului dinainte de începerea activităţii publice. De aceea, ea e împărţită în 30 de Cuvinte”.
Sfântul Ioan a ajuns la desăvârşirea duhovnicească împodobindu-se „cu dumnezeieştile virtuţi”, care sunt „credinţa, nădejdea şi dragostea cea adevărată”. A respectat „dumnezeieştile legi”, nevoindu-se „cu înfrânarea ca un om fără de trup”, dobândind „înţelepciune, bărbăţie şi curăţie” şi câştigând „smerenia prin care s-a înălţat”.
Sfântul Ioan a dus o viaţă aspră: „Mânca tot ceea ce-l făcea neprihănit faţă de sfatul evanghelic, puţin de tot”, fără să se sature. „Se împărtăşea de somn atât numai cât firea minţii să nu-i vatăme privegherea.” Viaţa lui pământească s-a încheiat la vârsta de 80 de ani, când, „părăsind pământul”, s-a sălăşluit „în pământul celor blânzi”, unde se bucură „de desfătarea cea dumnezeiască”. Este cinstit în Biserica Ortodoxă la 30 martie şi în Duminica a 4-a din Postul Mare.