Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

Aceşti Părinţi au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi mama sa, Irina (780-802), pe vremea când Ierusalimul  era sub stăpânirea arabilor. La Mănăstirea „Sfântul Sava” din ­pustiul Iudeei s-au adunat părinţi din mai multe locuri şi-l aveau ca egumen pe  un părinte îmbunătăţit duhovniceşte ce se numea Vasile. Toţi slujeau lui Dumnezeu ziua şi noaptea, ­după rânduiala monahală,  trăind în nevoinţă şi asceză. Pacea lor era, însă, adeseori, tulburată de incursiunile arabilor, care credeau că vor găsi averi şi de aceea jefuiau sfintele lăcaşuri. În Postul Mare, în a şasea săptămână ce precedă sărbătoarea Floriilor, când monahii se aflau la rugăciune, au fost atacaţi de o ceată de 60 de jefuitori, care au făcut un măcel cumplit în Mănăstirea „Sfântul Sava”. „Au dat foc chiliilor, prădând sărăcăciosul avut al smeriţilor călugări. Dar, când a fost să dea foc şi mănăstirii, li s-a părut că vine o oaste în ajutor şi au fugit” (Proloagele). În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, au început în Palestina lupte între arabi. În acest context tulbure şi nesigur „jefuitorii au năvălit din nou în sfânta mănăstire şi au ucis pe cei ce mai rămăseseră în viaţă, semănând urgie în urma lor. Că, dacă au mers şi n-au găsit nimic, i-au omorât, unora tăindu-le capetele, pe ­alţii făcându-i bucăţi, pe alţii junghiindu-i şi vărsându-le sângele, iar pe alţii în tot felul de grozăvii chinuindu-i. O seamă de părinţi s-au ascuns ­într-o peşteră din munte, cu odoarele mănăstirii şi, nevoind să le dea, păgânii au pus foc la gura peşterii şi au pierit toţi cei dinăuntru, înăbuşiţi de fum” (Proloagele). Aşa au primit cununa muceniciei aceşti părinţi trăitori în Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit.