Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (†638), era din cetatea Damasc. Părinţii săi erau dreptcredincioşi, ce se numeau Plintos şi Mira. Sfântul a trăit în vremea când pe tronul Bizanţului era împărat Heraclie (610- 64l). Din tinereţe şi-a îmbogăţit viaţa, iubind înţelepciunea, atât cea duhovnicească, prin exemplul sfinţilor pustnici, cât şi cea din afară, a ştiinţelor din vremea lui. El a mers la Ierusalim, apoi în mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieţii de obşte, şi aici a trăit 20 de ani. A avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, autorul Limonariului (Livada duhovnicească), dar n-a îmbrăţişat viaţa monahilor. Împreună cu acest cuvios a călătorit Sfântul Sofronie, înainte de călugăria sa, la mai multe locuri sfinte: la mănăstirea Sfântului Sava, la Iordan, apoi, când au năvălit perşii în Palestina, luând cu ei lemnul Sfintei Cruci, au mers în Antiohia, iar de acolo s-au dus în Alexandria Egiptului. Îmbolnăvindu-se, Sfântul Sofronie a fost tuns în monahism. Cât au stat în Egipt, l-au ajutat pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, la îndepărtarea ereziei lui Eutihie din oraş. După ce a murit Sfântul Patriarh Ioan, s-au dus în Italia, la Roma. După ce a trecut la cele veşnice dascălul său, Sfântul Sofronie s-a întors la Ierusalim, unde a îngropat moaştele sfântului său îndrumător în mănăstirea Avvei Teodosie. În vremea aceea, împăratul Heraclie a reuşit să-i învingă pe perşi şi a adus din nou lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim şi, odată cu el, a adus din robie şi pe Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului. După moartea patriarhilor Zaharia şi Modest, a fost ales Sfântul Sofronie Patriarh al Ierusalimului. Atunci s-a ridicat în creştinătate o nouă erezie, şi anume cea monotelită, „adică a celor ce mărturisesc o singură voie şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei rătăcite învăţături, privind taina persoanei lui Hristos, s-a împotrivit cu totul Sfântul Patriarh Sofronie şi, adunând sinod, a osândit asemenea rătăcire şi a întocmit scrieri, care, fiind citite la al şaselea Sinod Ecumenic, au fost adeverite de toţi Sfinţii Părinţi, ca scrieri temeinice şi dreptcredincioase” (Proloagele). Sfântul Sofronie a mai lăsat şi alte scrieri între care sunt: Viaţa Sfintei Maria Egipteanca şi Cuvântul despre viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv. Sfântul Sofronie a trăit şi durerea pierderii Ierusalimului, care a fost cucerit de arabii califului Omar în anul 638. Sfântul Patriarh Sofronie a încheiat cu Omar un tratat de pace, înainte de a fi deschise porţile oraşului, după un asediu de doi ani, Omar nu şi-a ţinut cuvântul şi creştinii au avut de suferit. După numai trei ani de păstorire, Sfântul Patriarh Sofronie a trecut la Domnul, la 11 martie 638, cu durerea pierderii Ierusalimului.