Sf. întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul
Sfânta Tecla este cea dintâi muceniţă care a pătimit pentru credinţa în Hristos. S-a născut în Iconia şi a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Pe la anul 45, când marele Apostol predica Evanghelia în Iconia, Sfânta Tecla, ascultându-l vorbind în casa lui Onisifor, a îmbrăţişat creştinismul şi s-a hotărât să trăiască în feciorie, cu toate că era logodită cu un tânăr de neam bun, Tamir. Părinţii ei, aflând de hotărârea pe care o luase, au bătut-o cumplit, iar Tamir a mers la dregătorul cetăţii şi i-a cerut să-l prindă pe Sfântul Apostol Pavel şi să-l întemniţeze. Fiind în primejdie, Sfânta Tecla a plecat în Antiohia Pisidiei, unde era şi Apostolul neamurilor, iar acolo, un tânăr desfrânat, Alexandru, văzând frumuseţea Teclei, a încercat prin daruri şi ademeniri să o tragă la păcat. Neizbutind, a pârât-o dregătorului cetăţii că este creştină, iar acela a aruncat-o la fiarele sălbatice, dar fiarele nimic nu i-au făcut. Văzând acestea, poporul a strigat ca fericita să fie eliberată din legături şi din temniţă. Deci, propovăduind în multe locuri şi făcând multe minuni, Sfânta Tecla şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului la vârsta de 90 de ani.