Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, şi Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Ioan Valahul a trăit în secolul al 17-lea, când Ţările Române se aflau sub dominaţie otomană. Venind la domnia Ţării Româneşti Mihnea al III-lea (1658-1659) a declanşat în septembrie 1659 o revoltă antiotomană. Nu rezistă contraofensivei otomane şi se refugiază în Transilvania, iar Ţara Românească este prădată de trupele turceşti. Sunt luaţi în robie mulţi români şi duşi în teritoriile otomane de la sud de Dunăre. Printre cei luaţi în robie a fost şi tânărul Ioan, care avea doar 15 ani. El avea o credinţă statornică în puterea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care aştepta izbăvirea sa din robia turcească.

Cei luaţi în robie de trupele otomane erau socotiţi un bun al sultanului, putând să fie cumpăraţi de cei care erau musulmani. Sfântul Ioan a fost cumpărat și, datorită moralităţii lui, a scăpat de o posibilă agresiune din partea stăpânului său, fiind nevoit să-l omoare pentru a se salva.

Aflând ceilalţi turci care-i păzeau pe robii valahi de moartea stăpânului Sfântului Ioan, l-au pus în lanţuri şi l-au dus în capitala Imperiului Otoman, adică la „Stambul”. Când au ajuns cu el aici, este dus la soţia celui pe care l-a ucis şi apoi să fie judecat de vizir: „Ioan a fost supus cercetării și a mărturisit adevărul, cum că el, omorându-l, nu a făcut altceva decât să-și apere curăția lui de creștin adevărat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa” (Vieţile Sfinţilor).

Stăpâna sa a dorit să-l ia de bărbat, iar pentru acest lucru i-a cerut să treacă la islam şi să părăsească credinţa lui creştină. Sfântul Ioan a refuzat această ofertă şi a mărturisit că nu va părăsi niciodată credinţa creştină. Este dat în puterea celui care administra în numele sultanului capitala Imperiului Otoman.

Acest conducător al „Stambulului” l-a închis şi aici a fost supus la chinuri pentru a părăsi credinţa lui strămoşească creştină. Constatând că nu reuşesc să-l determine să-şi schimbe credinţa, conducătorul capitalei otomane a cerut vizirului aprobarea să fie omorât.

În ziua de 12 mai 1662, „vineri înainte de Înălţarea Domnului”, Sfântul Ioan a fost martirizat pentru credinţa sa în Hristos. A fost spânzurat la marginea Istanbulului, „la locul numit Parmak-Kapî, adică Poarta Stâlpului, lângă piaţa marelui bazar al neguţătorilor”, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul IX pe luna mai, care ne spune că a suferit mucenicia la vârsta de 18 ani.