Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie (Dezlegare la pește); Duminica a 3-a după Rusalii (a Sfinților Athoniți)

Sfântul Mucenic Iulian din Tars (†305) s-a născut în cetatea Anazarve, a doua eparhie a Ciliciei. Tatăl Sfântului era un dregător păgân. Mama sa era creștină. După moartea soțului ei, s-a mutat în Tarsul Ciliciei. Iulian a fost botezat de prunc. La vârsta de 18 ani, Sfântul a trăit marea prigoană pornită împotriva creștinilor de împăratul Dioclețian (284–305). Sfântul a fost prins și dus înaintea dregătorului Marcian. „Acesta a încercat să-l amăgească prin făgăduințe, ori să-l îngrozească prin chinuri, îndemnându-l spre jertfele idolești, dar Iulian nu s-a lepădat de Hristos. Timp de un an l-a purtat dregătorul pe Iulian prin toate cetățile Ciliciei, punând pe slujitori să-l bată și să-l chinuiască, cu gândul de a-i înspăimânta pe creștini, dar el s-a arătat tare ca un diamant în mărturisirea lui Hristos. Lovindu-l cu toiege, până ce au căzut bucăți de carne din trupul său, Sfântul Iulian a răbdat fără murmur toate chinurile. Pe tot drumul acesta era însoțit de binecredincioasa lui mamă, care se ruga neîncetat Domnului să-i învrednicească fiul să rabde cu credință până la capăt toate chinurile. Când a ajuns în cetatea Egeea, fiind fericitul Iulian aruncat în temniță, a venit la el mama sa și, prinzând-o păgânii, ea l-a rugat pe dregător să o lase vreme de trei zile lângă fiul ei, ca să-l sfătuiască să se închine idolilor. A poruncit dregătorul să i se îngăduie să meargă la fiul ei, în temniță, dar ea, noaptea și ziua, stând lângă fiul ei, cu multe lacrimi, îl îndemna să rabde până la sfârșit chinurile de puțină vreme, ca să se învrednicească de veșnicele bunătăți, în ceata Mucenicilor Domnului. După trei zile, a fost adus Sfântul, împreună cu mama sa, la judecata dregătorului. Socotind el că mama și-a înduplecat fiul către jertfa idolilor, a început dregătorul să o fericească pe ea cu laude, dar aceasta, deschizând gura, a mărturisit cu mare glas numele lui Iisus Hristos, mustrând păgânătatea idolilor. Asemenea făcea și Sfântul Iulian, mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos, unul și adevăratul Dumnezeu, și blestemând mulțimea zeilor păgâni. Pentru aceasta, mâniindu-se dregătorul, i-a pedepsit pe amândoi fără milă. Pe mama mucenicului, mult bătând-o, i-au tăiat călcâiele picioarelor, iar pe Sfântul Mucenic Iulian a poruncit să-l bage într-un sac cu nisip și șerpi veninoși și să-l arunce în mare. Așa a luat Sfântul Iulian sfârșit mucenicesc, precum sfârșit mucenicesc a luat și sfânta lui mamă” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie). Trupul Sfântului Iulian a fost purtat de valuri până la țărmul orașului Alexandria. Aici a fost îngropat cu cinste de un creștin evlavios. Mai târziu, sfintele moaște ale Mucenicului Iulian au fost duse la Antiohia.

Duminica a 3-a după Rusalii (a Sfinților Athoniți) este ziua când îi cinstim pe Sfinții care s-au nevoit în Muntele Athos. Prin cinstirea lor în această duminică arătăm legătura poporului nostru cu Sfântul Munte. „Contribuția domnitorilor și boierilor români pentru susținerea mănăstirilor aghiorote, în perioada secolelor XIV–XIX, a fost cea mai importantă, iar prezența monahilor români în peninsula athonită a continuat din secolul al XIV-lea și până în prezent, mulți dintre cuvioșii români ajungând la mari măsuri de sfințenie. Astfel, în această duminică îi cinstim pe toți sfinții care s-au nevoit în Sfântul Munte Athos, dintre ei unii fiind de neam român” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XIII).