Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani; Sf. Cuv. Roman Melodul

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului ne aminteşte de vederea minunată a Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, din vremea împăratului bizantin Leon al VI-lea (886-912). Acest eveniment a avut loc în Constantinopol, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, unde poporul dreptcredincios din Bizanţ se afla în rugăciune noaptea, când se săvârşea priveghere pentru ziua Duminicii. Sfântul Andrei, un monah nebun pentru Hristos, „și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzând aceasta, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: «Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?» Iar el a răspuns: «O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt»” (Vieţile Sfinţilor). Această vedere minunată constituie baza sărbătorii de astăzi.

Sfântul Apostol Anania a fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului și a păstorit, ca episcop, comunitatea creștinilor din Damasc. Cartea Faptele Apostolilor ne vorbeşte despre el „la ceasul «minimii de pe drumul Damascului», când Domnul Hristos S-a arătat în slavă şi l-a schimbat pe Saul, aprigul prigonitor al creştinilor, în marele Apostol Pavel al lui Hristos, devenind, prin râvnă şi credinţă, Apostolul neamurilor. La acest mare moment pentru creştinătate a participat şi Sfântul Anania, căruia Mântuitorul i-a poruncit în vedenie să meargă pe drumul care se cheamă «cel drept» şi să-l caute pe un oarecare Saul, care, orbit fiind, se roagă şi îl aşteaptă în casa lui Iuda. Când a auzit de Saul, Anania a refuzat, ştiind câte răutăţi făcuse acesta creştinilor din Ierusalim şi că acum venea la Damasc cu gândul să-i lege pe toţi creştinii care cheamă numele Domnului. Dar Domnul l-a îndemnat pe Anania zicând: «Mergi, fiindcă acesta îmi este vas ales». Atunci Anania a mers la Saul şi, punân­du-şi mâinile peste el, i-a zis: «Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt» (Faptele Apostolilor 9, 10-18). Îndată Saul a văzut şi a fost botezat de Anania. Rămânând în Damasc şi păstorind pe creştinii de acolo, Sfântul Anania a semănat mai departe cuvântul Evangheliei şi al credinţei adevărate, sporind numărul celor ce veneau la Hristos. Pentru propovăduirea sa neîncetată, a fost prins de prigonitori şi ucis cu pietre. Astfel plinindu-şi slujirea, a mers către cereştile lăcaşuri ale Împărăţiei lui Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).

Cuviosul Iosif era din Ţinutul Neamţului şi a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Cu binecuvântarea stareţului, a mers în Ţara Sfântă şi s-a retras în pustia de pe Valea Iordanului. A adunat în preajma sa 17 pustnici. Din cauza năvălitorilor, a părăsit Ţara Sfântă şi, alături de ucenici, s-a întors la Mănăstirea Bistriţa, stabilindu-se în Muntele Bisericanilor. Aici a ridicat o biserică închinată Bunei Vestiri. Năvălind, turcii au incendiat biserica, iar monahii s-au hotărât să meragă în Muntele Athos. Pe drum li s-a arătat într-un stejar Maica Domnului, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?” Ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”, iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, că şi aici este grădina mea!” Schitul Cuviosului Iosif s-a numit mai târziu Schitul Bisericani.

Cuviosul Chiriac s-a nevoit, la în­ceputul veacului al XVII-lea, la Mănăstirea Bisericani, care număra peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din Muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur în aspră osteneală, vreme de 60 de ani.