Sf. Mare Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul

Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind unii dintre cei mai mari persecutori ai creștinilor din istoria Romei. Mina a fost un soldat creș­tin din armata romană, originar din Egipt. El s-a remarcat în mai multe bătălii prin vitejia sa, ceea ce a făcut să fie apreciat de superiorii săi militari care doreau să-l promoveze în cadrul cohortei din care făcea parte. Neîmpăr­tășind idolatria din armata romană, a părăsit legiunea din care făcea parte cohorta sa și s-a retras în asceză într-o zonă muntoasă, cu multe peșteri. Aici s-a nevoit în post și rugăciune, căutând desăvâr­șirea duhovnicească.

Marcat de râvnă pentru cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, a părăsit locul său de nevoință ascetică și a venit în lumea stăpânită de romani pentru a vesti Evanghelia mântuirii, în plină perioadă de aspră prigoană, când crești­nismul era interzis prin lege. Plin de harul Duhului Sfânt, Mina, ostașul lui Hristos, a mărturisit cu îndrăzneală și curaj credința creștină. A fost reținut și interogat de autoritatea imperială pentru misiunea lui de propovăduire a lui Hristos. Pentru că nu accepta să părăsească creștinismul, a fost supus la mai multe chinuri pentru a apostazia. A rezistat, însă, la toate și a mărturisit până la capăt credința în Hristos, Domnul vieții. Sfârşitul binecuvântat l-a primit prin tăierea capului, trupul său fiind îngropat în patria sa, Egipt.

După ce creștinii au primit libertate în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea, în Egipt a fost construită o biserică în cinstea Sfântului Mina. Aici este un loc unde s-au petrecut şi se petrec încă multe minuni datorită sfântului, motiv pentru care creștinii au dezvoltat o evlavie deosebită faţă de acest martir al credinței în Hristos.

Sfântul Cuvios Teodor Studitul a trăit pe vremea împăratului iconoclast Constantin al V-lea Copronimul (741-775) şi a urmaşilor acestuia la domnie până în vremea lui Mihail al II-lea Traulos (820-829). A îmbrăţişat viaţa monahală şi s-a învrednicit să primească harul preoţiei prin mâinile Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (25 februarie). Cuviosul Platon, egumenul Mănăstirii Studion din Constantinopol, a renunţat la ascultarea sa, iar Cuviosul Teodor a fost rânduit conducătorul acestei vestite obşti monahale. Alături de Sfântul Tarasie l-a mustrat pe împăratul Constantin al VI-lea, fiul împărătesei Irina, când şi-a lăsat soţia pentru a se căsători cu altă femeie. Împăratul Constantin „l-a alungat pe Sfântul Tarasie din tronul de Patriarh al Constantinopolului, iar pe Sfântul Teodor l-a bătut şi l-a trimis în exil la Tesalonic. După ce Constantin a fost înlăturat de la domnie, Cuviosul Teodor s-a întors din surghiun, dar în anul 811, când Nichifor Patriciul, care se numea şi Stavrachie, a devenit împărat, Cuviosul a fost alungat din nou. S-a întors după doi ani, însă nu pentru mult timp, întrucât l-a mustrat pe noul împărat Leon al V-lea Armeanul (813-820) pentru dorinţa lui de a înlătura sfintele icoane din biserici. Pentru această faptă a fost izgonit de Leon lângă lacul Apoloniadei, iar de acolo a fost trimis mai departe, în partea de Răsărit a imperiului, unde a primit şi 100 de lovituri de toiege, pe care le-a suferit cu vitejie pentru dragostea faţă de Adevăr” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie). A fost trimis de acolo la Smirna şi închis în temniţă. S-a întors din exil la chemarea împăratului Mihail al II-lea. Cuviosul a adormit întru Domnul în anul 826.