Sf. Ier. Nectarie de la Eghina; Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a mers la Constantinopol, unde a învăţat teologie şi „a muncit din greu pentru a-şi câştiga cele de trebuinţă”. La vârsta de 20 de ani a mers în insula Hios. Aici devine monah la 7 noiembrie 1876, primind numele de Lazăr. „După câteva luni, a fost hirotonit diacon, prilej cu care a primit numele de Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa”. În anul 1886, după ce şi-a terminat studiile teologice, a mers în Egipt, în oraşul Alexandria. Aici a fost hirotonit preot, iar, după câteva luni, a fost ridicat la treapta de arhimandrit. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a hirotonit mitropolit de Pentapole. „Vreme de mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit în oraşul Cairo şi a predicat în Biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi”. Din invidie, unii clerici ai Patriarhiei Alexandriei l-au vorbit de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. „Acest lucru a făcut ca, la scurt timp, să fie eliberat din responsabilităţile pe care le avea, permiţându-i-se să slujească mai departe în Biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni, însă, a primit de la patriarh o scrisoare prin care i s-a cerut să părăsească Egiptul”. Sfântul s-a supus și s-a retras la Atena, în luna august a anului 1890. „Aici a fost câţiva ani predicator, profesor, apoi şi director al Școlii teologice Rizarion, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos în vederea slujirii preoţeşti”. Între anii 1904 și 1907 a construit o mănăstire de călugăriţe în insula Eghina. „S-a retras în această mănăstire şi a dus o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii, şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc”. Când într-o vară a fost secetă în insula Eghina, prin rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie. „De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi - îl cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt, şi urmau întru toate cuvântul lui”. El a alcătuit multe scrieri, „împotrivindu-se influenţelor pline de rătăcire venite din Apus, care asaltau ţările ortodoxe”. Până la sfârşitul vieţii sale s-au ridicat împotriva sa „multe calomnii şi vorbe rele din partea unor clerici şi mireni, care, din pricina invidiei, îl cleveteau, atât pe el, cât şi mănăstirea lui”. Sfântul le-a răbdat pe toate. „Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a răbdat cu tărie toată boala şi ispita, iar după aproape două luni de suferinţă, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, în 8 noiembrie 1920. A fost înmormântat în biserica zidită de el, făcând multe minuni şi dând vindecare celor bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui”. Trupul său a fost aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind bună mireasmă, după două decenii. La 3 septembrie 1953, „sfintele sale moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, spre cinstire, iar în anul 1961 a fost trecut în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).