Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 12 Ianuarie 2022

Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul, bucurându-se de multă cinste în senatul roman, neştiindu-se că este creştin. Şi a crescut Tatiana în casa părinţilor ei cu bună-cuviinţă şi cu frică de Dumnezeu, învăţând tainele credinţei creştine. Ajungând la vârsta maturităţii, fericita nu a voit să se mărite, ci îşi petrecea viaţa în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, dorind din tot sufletul să fie mireasa Lui. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, căruia Îi slujea ziua şi noaptea, împodobindu-se cu fapte bune. Aceasta s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, după rânduielile de atunci ale Bisericii. În acea vreme, deşi împăratul nu prigonea el însuşi, totuşi îi lăsa pe dregătorii mai mici să facă ce vor cu creştinii. Deci, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Tatiana a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo, dar sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmân­du-se. Atunci, din porunca mai-marilor cetăţii, a fost supusă unor chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, golătatea trupului, scrijelirea pe trup cu unghii mari de fier, aruncarea la fiare sălbatice, aruncarea în foc, spânzurarea şi strujirea trupului la stâlp şi multe altele. Pe toate le-a îndurat cu putere de sus, de parcă nu simţea nici o durere, propovăduind neîncetat pe Hristos, încât mulţi necredincioşi veneau la adevărata credinţă. Atunci, au poruncit să li se taie capul atât ei, cât şi tatălui ei. Capul sfintei se află astăzi în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, fiind adus în ţară de Sfântul Voievod Nea­goe Basarab (1512-1521).