Sf. Preot Mucenic Liviu‑Galaction de la Cluj; Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Preot Mucenic Liviu‑Galaction de la Cluj s‑a născut la 16 mai 1898 în localitatea Cristian. Părinţii săi erau învățători și întemeiaseră prima școală românească din această localitate. Școala primară a urmat‑o în Cristian. A urmat Liceul „Andrei Șaguna” Brașov, Institutul Teologic‑Pedagogic din Sibiu, pe care l‑a absolvit în 1920. Doctoratul l‑a făcut la Cernăuți, primind titlul de doctor în anul 1924. Se căsătoreşte cu Silvia Popa în anul 1923. Dumnezeu le‑a dăruit trei copii, două fete şi un băiat: Didina, Sergiu și Lia. În anul 1925, la Cluj, Episcopul Nicolae Ivan îl hirotonește diacon, iar în 1927 preot. Devine profesor la Academia Teologică din Cluj. Timp de mai mulţi ani a fost rectorul acestei instituţii. Activitatea lui este legată de Academia Teologică din Cluj (mai târziu Institutul Teologic din Cluj) până la desființarea acestei instituţii de învăţământ teologic ortodox în anul 1952.

Din toamna anului 1952 este preot la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița până în 1958, când este numit vicar eparhial la Cluj de Episcopul Teofil Herineanu. Acesta, la ședința cu protopopii din august 1958, abordează și subiectul catehizării credincioșilor. Acest proiect îi este încredințat părintelui Liviu‑Galaction. El îi cere profesorului de seminar, preotul Ioan Bunea, să redacteze un plan de cateheze pentru elevi și unul pentru adulți. Acest material este trimis protopopiatelor din Eparhia Clujului. Doi preoți din Năsăud încearcă să organizeze orele de cateheză cu ajutorul școlii din sat. Acest demers duce la arestarea pe 21 noiembrie 1958 a părintelui Liviu‑Galaction, iar pe 2 februarie 1959 a părintelui Ioan Bunea.

Părintele Liviu‑Galaction a fost anchetat pentru acest proiect catehetic. El a explicat că programa de catehizare este pentru biserici, și nu pentru școli. Arestarea şi anchetarea sa au descurajat preoţii să continue proiectul de catehizare. Acesta a fost şi scopul autorităţilor comuniste.

Cei doi preoți au fost duși la judecată la 6 mai 1959. Părintele Liviu‑Galaction Munteanu a fost condamnat la 17 ani de temniță grea, 8 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii, pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale”, iar părintele Ioan Bunea la 12 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii personale. În urma recursului, pedeapsa a fost redusă la 8 ani, respectiv la 5 ani de închisoare. Au fost întemniţaţi la Gherla. La 31 octombrie 1959, părintele Liviu‑Galaction a fost mutat la Aiud. El a trecut la Domnul în 8 martie 1961 în urma tratamentului inuman la care a fost supus în temniţile comuniste.  (Informaţiile sunt luate din articolul „Sfântul Mucenic Liviu‑Galaction de la Cluj - Mărturisitor pentru Hristos în vremuri grele”, semnat de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, şi publicat pe siteul mitropolia‑clujului.ro)

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842), care era un bărbat drept credincios prieten cu Sfântul Tarasie, încă din vremea când au fost mari demnitari bizantini la curtea imperială din Constantinopol. Sfântul Teofilact a intrat în monahism când Sfântul Tarasie era Patriarh al Constantinopolului. Alături de el s‑a căugărit şi Sfântul Mihail al Sinadelor. Ei au fost trimişi de Sfântul Tarasie „la o mănăstire, pe malul Mării Negre, unde, cu ostenelile monahiceşti nevoindu‑se, au sporit mult în virtuţi şi au câştigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile lor, încât şi semne minunate se lucrau prin ei. Vestindu‑se pretutindeni multele lor fapte bune şi adânca lor înţelepciune, Sfântul Tarasie Patriarhul a judecat că asemenea monahi sunt vrednici de rânduiala cea înaltă a arhieriei, spre a cârmui lucrarea Domnului în Biserică, după cuviinţă. Deci, pe Mihail sfinţindu‑l, l‑a trimis la Sinade, iar pe Fericitul Teofilact în Nicomidia l-a pus episcop” (Proloagele). Aici sfântul a purtat de grijă celor sărmani, a ridicat spitale şi case de adăpostire pentru străinii călători, iar pe bolnavi el singur îi cerceta şi‑i îngrijea, tămăduindu‑i.

„În vreme ce Sfântul Teofilact cârmuia cu dragoste de părinte pe dreptcredincioşii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie Patriarhul şi, în locul lui, s‑a ridicat Patriarh Nichifor cel Înţelept, iar pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813‑820), care a pornit un nou val de prigonire împotriva sfintelor icoane. A adunat, atunci, Preafericitul Patriarh Nichifor pe cei mai de seamă arhierei ai vremii, între care se aflau Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardelor, Iosif al Tesalonicului, Mihail al Sinadelor şi pe acest Sfânt Teofilact al Nicomidiei şi a mers cu ei la răucredinciosul împărat şi‑l sfătuiau să nu facă tulburare Bisericii cu acea rătăcire, care a fost osândită la cel de al şaptelea Sinod a toată lumea. Dar împăratul s‑a arătat neînduplecat în erezia lui şi a poruncit ca, îndată, toţi acei episcopi să fie alungaţi din scaunele lor şi trimişi în surghiun” (Proloagele).

Sfântul Teofilact a fost exilat la Strovilon. Aici a trăit până la 80 de ani, mutându‑se la Domnul la această vârstă venerabilă. Moaştele sale au fost aduse în Nicomidia şi aşezate în biserica zidită de el aici, în timpul împărătesei Teodora (842‑856), care a restaurat cultul sfintelor icoane.