Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul

Sfântul Sfinţit Mucenic Ipatie (secolul IV) a fost Episcopul Gangrei din Paflagonia (Asia Mică) şi unul dintre cei 318 Sfinţi Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acest sinod a condamnat erezia lui Arie şi a întărit dreapta credinţă în Sfânta Treime, „descoperită nouă de Mântuitorul, propovăduită de Apostoli şi pecetluită cu sângele Mucenicilor”. 

Sfântul Ipatie a trăit până pe timpul împărăţiei lui Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin. Înarmat din tinereţe cu înţelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu şi propovăduia neîncetat dreapta credinţă păstoriţilor săi, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârşea Dumnezeu prin el, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfânt, încât însuşi împăratul Constanţiu îl cinstea şi-l preţuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. 

Odată, însă, pe când fericitul Ipatie se întorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, „o ceată de eretici novaţieni hotărâseră să-l piardă pe cel ce se arătase stâlp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca nişte tâlhari l-au pândit, ca nişte fiare sălbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop şi l-au lovit de moarte, străpungându-i trupul cu suliţele şi umplându-l de răni; apoi, l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor și fiarelor sălbatice. Chinuindu-se în durerile morţii, Cuviosul Ipatie şi-a adunat puterile și s-a rugat, cum se rugase altădată şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, spre iertarea și îmblânzirea ucigaşilor lui. Dar, pe când se ruga, o femeie ce ţinea eresul lui Arie, luând o piatră ascuţită, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop şi l-a lăsat mort, iar trupul său a fost ascuns într-o şură de paie” (Proloagele). 

Creştinii din Gangra, aflând de mucenicia Cuviosului ierarh pentru dreapta credinţă, au venit şi au luat trupul său şi cu multă cinste şi mare alai l-au îngropat. Multe minuni şi tămăduiri s-au arătat, cu harul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credinţă la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie.