Sfânta Cruce, poarta Împărăției cerești

Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce urmată de învierea Sa reprezintă punctul central al misiunii Sale. Reprezintă golirea, smerenia Sa extremă și punctul culminant al iubirii Sale jertfite. Nu viața fără păcat (viața dumnezeiască în trup omenesc, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul), nu predica Sa unică în istoria lumii (niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Omul Acesta: Ioan 7, 46), nu minunile nemaiauzite: învierile, vindecările de boli (din veac nu s-a pomenit ca cineva să deschidă ochii unui orb din naștere: Ioan 9, 32), scoaterea demonilor din oameni, ci moartea Sa dureroasă pe cruce, după un supliciu nemaiîntâlnit (bătăi, scuipări, batjocură și lovituri), a mântuit neamul omenesc din robia păcatului și a morții.

Această moarte de ocară era absolut necesară pentru vindecarea și mântuirea noastră. Ea a fost primită și asumată de Hristos, cu absolută libertate (puterea am să-mi pun viața și puterea am ca iarăși să o iau: Ioan 10, 18) și mai ales cu nesfârșită iubire (mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: Ioan 15, 13). O iubire-dăruire-jertfire pe care Mântuitorul Hristos o consideră o mare cinste, o consideră preaslăvirea și înălțarea Sa.

Fără smerenie, fără Cruce nu e mântuire

Dacă privim cu ochii minții la Iisus Hristos, Cel răstignit pe cruce și contemplăm icoana răstignirii Sale, o să vedem în ea toate actele iubirii și bunătății lui Dumnezeu, revărsate asupra oamenilor de-a lungul istoriei. În semnele cuielor, toate ne­mulțu­mirile, neascultările, rău­tățile și răzvrătirile noastre. Răstignirea este icoana iubirii, purității, bunătății, smereniei și blândeții dumnezeiești, jertfite de dragul nostru. Războiul rău­tății pornit de satan și slujitorii săi, împotriva dumnezeirii, a tot ce este bun și sfânt, Hristos îl înfruntă cu nesfârșita Sa iubire, bunătate și blândețe, biruind prin bunătatea Sa toate răutățile oamenilor. „Iar Eu când mă voi înălța de pe pământ îi voi trage pe toți la Mine. Aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 32-33). Potrivit Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, înălțarea Domnului începe (prima ei etapă) prin răstignirea Sa, prin care realizează actul mântuirii noastre.

Așadar, crucea, răstignirea reprezintă actul suprem de iubire și smerire, capabil să trezească în noi recunoștința, smerenia, pocăința și îndreptarea. Marele văzător, Prorocul Isaia, în capitolul 53, descrie cu opt sute de ani înainte, ca un martor ocular, patimile și răstignirea Domnului. Cuvântul său ne arată luminat scopul răstignirii: „Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; dis­prețuit și ­nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile lui noi toți ne-am vindecat” (Isaia 53, 3-5).

Puterea Crucii, puterea Bisericii lui Hristos

Din această descriere, a pătimirii mântuitoare a lui Hristos-Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, pe care Duhul Sfânt a făcut-o prin prorocul Său, vedem iubirea lui Iisus Hristos, care liber Se jertfește. Tot prin Prorocul Isaia, Duhul Sfânt ne arată că această înjosire supremă a Mântuitorului este începutul Înălțării Sale prin cruce, la slava cea cerească: „Iată sluga Mea va propăși, Se va sui, mare Se va face și se va înălța pe culmile slavei” (Isaia 52, 13). Răstignit, Domnul începe înălțarea Sa, omorând moartea, prădând iadul, eliberând pe cei legați, înviind împreună cu mii de drepți, iar după patruzeci de zile în care S-a arătat înviat la peste cinci sute de martori (I Cor.15, 6), S-a înălțat la cer. Odată înălțat de-a dreapta slavei Tatălui, numele Său este adorat, cinstit și închinat în tot pământul. Lucrarea Sa mântuitoare ajută miliarde de suflete de-a lungul istoriei. Puterea iubirii Sale nebiruite devine puterea Bisericii Sale, puterea creș­tinilor mântuiți, puterea celor care-și lucrează mântuirea. Mântuitorul Hristos a primit prin înălțare (potrivit Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae) plinătatea slavei în trupul Său. El poate să ne dăruiască prin Sfintele Sale Taine puterea, lumina, înțelep­ciunea, iubirea și sfințenia dumnezeiască, existente în ființa Sa divino-umană.

Dacă răstignirea a fost începutul înălțării, crucea se face poarta Împărăției cerești. Unealta de tortură se face cheia prin care s-a deschis raiul. Masa și altarul de jertfă se fac scara pe care Hristos urcă la cer, întorcându-Se în slava veșnică cu Trup omenesc, luat din Preasfânta Fecioară. Trupul care a suferit bătăi, scuipări, batjocură și moarte pe cruce primește o înduhovnicire maximă, devine lumină și putere, care Se dăruiește celor care cred în Hristos și urmează poruncilor Lui.

Sfântul Apostol Pavel spune că întru Hristos „locuia trupește toată plinătatea dumnezeirii” (Colos. 2, 9), adică toată iubirea, înțelepciunea, puterea, bunătatea, mila și dreptatea Sfintei Treimi.

 Așadar, în taina răstignirii pe cruce a Fiului lui Dumnezeu s-a arătat plinătatea, punctul culminant al iubirii Sale față de om: „Dumnezeu așa a iubit lumea (omenirea), încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Hristos a jertfit din iubire pentru  viața Sa omenească. Dar El a murit ca să învieze, nu ca să rămână în mormânt. El devine cel întâi născut din morți între mulți frați (Romani 8, 29). Este sămânța care renaște întreaga umanitate, prin moartea și învierea Sa. Omorând moartea, El merge în iad ca un biruitor, ca să-l sfărâme, să elibereze și să dăruiască înviere la toți cei care cred în El. În acest context înțelegem limpede că răstignirea Sa este începutul învierii, al cărui efect deplin, potrivit Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae, îl vom vedea doar în viața de dincolo. Hristos schimbă prin moartea Sa sensul suferinței și al morții. Îi dă de fapt adevăratul ei sens, unul mântuitor.

În lumina crucii și a jertfei Mântuitorului Hristos, putem înțelege manifestările puterii dumnezeiești prin profeții Vechiului Testament: „Șarpele de aramă înălțat în pustie, care vindecă mușcăturile de șerpi (Numeri 21, 9); despărțirea Mării Roșii, prin toiagul lui Moise (Ieșirea 14, 21)”. „Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roșie o a despărțit”, spune plastic Catavasia Crucii. Binecuvântarea crucișă a Patriarhului Iacob (Facere 48, 14). Toate acestea prevestesc crucea și răstignirea Domnului, dar mai ales toate își trag puterea din ea. Manifestările Cuvântului neîntrupat prin Duhul Sfânt sunt o pregătire a lucrării mântuitoare a Cuvântului întrupat, care va reașeza lumea pe făgașul ei mântuitor. Prin cruce Hristos reașază lumea pe cărarea Împărăției cerești, pentru care a fost creată și pentru a cărei mântuire El însuși S-a jertfit.

Crucea, răstignirea, mântuirea prin cruce rămân pentru veșnicie o mare taină. Taină a înțelepciunii dumnezeiești, prin care Hristos l-a biruit pe satana. Biruința prin înțelepciune-înșelăciune, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Este totală, căci zdrobește deplin, care calcă în picioare puterea dușma­nului. Biserica a personalizat lemnul Sfintei Cruci, căci prin cruce a venit bucuria la toată lumea. A cinstit-o cu Slujbă și Acatist. Tot așa cinstim Învierea Domnului. Prin ea primim bucuria biruinței asupra morții și a iadului, primim viață veșnică. Nașterea Domnului, de asemenea, este personalizată, căci prin ea începe lumea nouă, era creștină. Hristos-Dumnezeul-Om este singurul lucru nou sub soare. Nașterea lui Hristos este icoana renașterii noastre duhovnicești.

Noi nu putem trăi fără cruce, căci crucea este viața noastră. Iar în crucea Domnului vedem mântuirea și biruința noastră. Noi nu vedem în răstignire doar cea mai mare nedreptate să­vârșită în istorie, un supliciu infam care provoacă milă și durere oricărei inimi. Ci privim crucea ca pe o taină a tainelor. Hristos S-a răstignit de bună voie pe cruce, ca un atotputernic și atot­înțelept. Răstignirea Sa este izvorul puterii și-al credinței noastre. Hristos stă pe cruce, cu măreția unui împărat așezat pe tronul Său, cuprinzându-i pe toți în brațele iubirii Sale. Hristos îi atrage la Sine și-i mântuiește pe toți care cred în El prin iubirea Sa nesfârșită. Fericitul Augustin zice: „Spectacol măreț;… în ochii nelegiuirii o mare batjocură! În ochii smereniei o mare taină și un puternic suport al credinței!... Atât de mult a iubit Hristos crucea, încât l-a determinat pe Pavel să-L urmeze și să spună: iară mie să nu-mi fie a mă lăuda în altceva, afară de crucea lui Hristos” (Galateni 6, 14).